Cine este Lia Savonea!? . Soțul său, implicat în afaceri imobiliare în Chiajna, conexiuni cu interlopi

Șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție este indicată în documentarul Recorder Justiție Capturată ca fiind judecătorul care controlează modul cum sunt soluționate dosarele de corupție în favoarea inculpaților bine poziționați financiar. Cine este Lia Savonea.
„Este arhicunoscut în sistem că în ultimii ani s-a format un grup de influență în jurul Liei Savonea, care au ocupat mai multe poziții importante și a folosit un sistem de recompense și pedepse, pentru a-și crea o rețea de oameni fideli”, acuză un procuror DNA, sub protecția anonimatului.
„În sistemul judiciar, doamna Savonea este percepută ca fiind liderul absolut al sistemului și are sub control Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară, Secția de cercetare specială a magistraților. Toți judecătorii o consideră ca fiind conducătorul absolut al justiției din România”, a afirmat și judecătorul Laurențiu Beșu, în același documentar.
Cine este Lia Savonea. Concurs organizat cu 2 luni mai devreme decât prevede legea
Judecătoarea Lia Savonea a intrat în magistratură în 1999. A fost mai întâi judecător la Judecătoria Sectorului 6, apoi la Tribunalul București și Curtea de Apel București. În 2009 a devenit președinte al acestei instanțe.
În 2017, Lia Savonea a fost aleasă pentru un mandat de șapte ani în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pe care l-a și condus ca președinte din 2019. În 2023 a promovat la Secția Penală a Înaltei Curții de Casație și Justiție (ICCJ). Iar din 2025, a devenit președintele acestei instanțe supreme din România.
Concursul organizat anul acesta pentru alegerea sa ca șef al ICCJ a fost unul controversat.
La câteva ore după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat calendarul estimativ al procedurii de ocupare a poziției de președinte al instanței supreme, deși mandatul șefei în funcție expira abia în septembrie.
Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor prin demararea procedurii de alegere a președintelui ICCJ prevede că procedura nu poate fi începută mai devreme de 60 de zile până la momentul la care funcția urmează a se vacanta, a scris PRESShub. În schimb, CSM a început demersurile cu 120 de zile înainte.
Concursul a fost câștigat de Lia Savonea, care a fost și singura candidată.
„Graba secției pentru judecători a CSM este pusă pe temerea că noua configurație politică rezultată în urma alegerilor prezidențiale ar putea modifica legea de numire a conducerii ÎCCJ, în sensul că această prerogativă ar putea să se întoarcă la președintele României, așa cum a fost până în 2018, când a fost modificată prin legile justiției promovate de pesedistul Florin Iordache”, explicau atunci surse judiciare pentru PRESShub.
Soțul, implicat în afaceri imobiliare în Chiajna, cu legături cu interlopi
Rise Project a scris în 2023 că soții Lia și Mihai Savonea în 2006, împreună cu un alt cuplu -Florian și Constanța Purcel, fratele și, respectiv, cumnata lui Mircea Minea, primarul comunei Chiajna de peste două decenii.
Au devenit atunci coproprietari pe un lot de 2500 de mp. Fiecare familie deținea jumătate.
Câțiva ani mai târziu, pe 28 octombrie 2011, acest teren trece în proprietatea exclusivă a Liei Savonea, printr-un act de partaj încheiat cu soțul său.
Mihai Savonea rămâne proprietar exclusiv pe un alt lot de 1700 de mp, tot în Chiajna, aproape de parc și actualul sediu al primăriei.
Pe 17 aprilie 2018, Lia Savonea obține o autorizație de construire de la Primăria Chiajna pentru un „showroom, birouri, garaje, spații de depozitare, hotel anvelope”. Lucrările erau estimate atunci la aproape 660.000 de lei (aproximativ 142.000 euro).
Judecătoarea și soții Purcel vând terenul în 3 iulie 2018. Judecătoarea l-a mandatat chiar pe soțul ei să semneze actele în fața notarului. A încasat 30.000 de euro pentru jumătate din teren, iar soții Purcel au primit, separat, aceeași sumă.
Pe terenul său, Mihai Savonea devine partener cu Ionuț Rareș Cojocaru, fiul unui fost magistrat, și soția lui, Anca Cristina Cojocaru, care aduce un milion de euro, bani cash pentru construcția unui bloc.
Pe când era partener de afaceri cu soțul Liei Savonea, Ionuț Rareș Cojocaru era și asociat într-o companie cu Valentin Diblă, în 2023 dat în urmărire internațională de Poliția Română pentru zeci de furturi în Franța.
(Detaliile întregii afaceri în Rise Project).
Cine este Alex Bodi, proxenetul protejat de o rudă a lui Mihai și Lia Savonea
PRESShub a dezvăluit la rândul să, în iunie 2025, că în urmă cu 12 ani, o rudă a Liei Savonea, președinta desemnată a instanței supreme, era angajată consilier la Tribunalul Ilfov. Instanța era condusă de Roxana Petcu, actuala șefă a Inspecției Judiciare.
După ani, nepoata Loredana Zalana devine manager economic al instanței, iar soțul ei director adjunct în CSM, cât Lia e șefă a Consiliului. În 2021, soțul judecătoarei demarează o afacere cu o doamnă Cocoș, moment în care interlopul Alex Bodi, angajatul lui Ovidiu Cocoș, rudă cu soțul Liei Savonea, scapă de dosarul de proxenetism și cazul e trimis înapoi la procurori.
Presa a relatat despre Ovidiu că l-a angajat pe interlopul Alex Bodi la firma sa de imobiliare, imediat după ce a fost pus sub acuzare de procurorii DIICOT într-un dosar de proxenetism, după ce ar fi torturat și drogat femei, ca să producă bani în bordelurile din Germania.
În ianuarie 2021, pe când era în arest la domiciliu, Bodi a cerut instanței să poată lua legătura cu Ovidiu Cocoș, omul pe numele căruia și-ar fi trecut o mare parte din avere.
Pentru publicația publicrecord, Mihai Savonea, soțul Liei, a recunoscut că este rudă cu Ovidiu Cocoș, binefăcătorul lui Alex Bodi.