Milioane de clienţi ai Marriott International cer în instanţă, la Londra, să fie despăgubiţi pentru furtul datelor personale

Operatorul de hoteluri Marriott International se confruntă la Londra cu un proces colectiv intentat de milioane de foşti clienţi care cer să fie despăgubiţi pentru furtul datelor personale într-unul dintre cele mai ample atacuri cibernetice din istorie, transmite Reuters, citată de News.ro.
Martin Bryant, fondatorul firmei de consultanţă în domeniul tehnologiei şi media Big Revolution, reprezintă clienţii domiciliaţi în Anglia şi Ţara Galilor, după ce datele a peste 300 de milioane de clienţi, inclusiv detalii referitoare la paşapoarte şi cărţi de credit, au fost furate din baza de date globală a Marriott, în perioada 2014-2018.
”Sper că acest caz va atrage atenţia asupra valorii datelor personale, va rezulta cu despăgubiri corecte și va servi ca un avertisment pentru alţi deţinători de date că trebuie să păstreze responsabil datele noastre”, a afirmat Martin Bryant într-un comunicat.
Procesul, care solicită despăgubiri nespecificate pentru pierderea datelor personale, include în mod automat oaspeţii care au făcut rezervări la unul dintre fostele hoteluri Starwood, inclusiv la hotelurile Sheraton Hotels & Resorts şi St. Regis, înainte de 10 septembrie 2018.
Bryant este reprezentat de firma de avocatură Hausfeld, iar cazul este finanţat de Harbour Litigation.
Un purtător de cuvânt al Marriott a spus: ”Nu avem un comentariu în acest moment”.
Datele a circa 7 milioane de oaspeţi britanici au fost compromise de atacul cibernetic, potrivit UK Information Commissioner’s Office (ICO), care a propus anul trecut ca Marriott să fie amendată cu 99,2 milioane de lire sterline (133 milioane dolari).
Marriott a anunţat în 2018 că hackerii au accesat baza de date cu rezervări ale hotelurilor Starwood şi a anunţat FBI. În decurs de câteva ore, avocaţii au intentat un proces la un tribunal federal din Maryland, iar alţii le-au urmat exemplul în Statele Unite şi Canada.
Procesul colectiv din Londra a fost intentat la Înalta Curte, după o decizie a Curţii de Apel din octombrie anul trecut care a permis un proces similar împotriva Google, în legătură cu urmărirea ilegală a utilizatorilor de iPhone-uri în 2011 şi 2012, prin intermediul cookie-urilor terţilor.
Sursa: News.ro
- Legea salarizării răstoarnă piramida bugetară: creșteri consistente pentru politicienii corupți, înghețări și pierderi pentru medici și profesori
Proiectul noii legi a salarizării, prezentat de Guvern drept o reformă menită să elimine inechitățile din sistemul public, riscă să producă exact efectul contrar: o traiectorie sigură de creștere pentru aleși și demnitari, în timp ce numeroși medici, profesori și angajați din funcții esențiale ar urma să primească majorări simbolice, să rămână cu veniturile înghețate sau să … - Are 9 ani, rădăcini românești și trei medalii câștigate la Roma: povestea lui Alexander, copilul român care performează pentru Marea Britanie
La numai nouă ani, Alexander George Rusu a urcat de trei ori pe podiumul Olimpiadei Internaționale STEM de la Roma. Născut și școlarizat în Marea Britanie, dar provenit dintr-o familie originară din județul Tulcea, copilul a câștigat aurul la matematică, argintul la științe și bronzul la inteligență artificială aplicată în inginerie. Performanța sa a fost … - EXCLUSIV Contractul CMS: Bolojan, Băcanu, Gheorghiu, Ciucu și milioanele din SAFE: 1,7 milioane se facturează pentru un litigiu ”fictiv” care poate apărea în 2029
Sunt cazuri în care nu ai nevoie de o teorie a conspirației ca să pui întrebări incomode. Ai nevoie doar de facturi, de date exacte și de câțiva oameni ale căror nume revin, din nou și din nou, în aceleași pagini. Cazul de față le are pe toate. O casă de avocatură internațională, CMS, la … - Cum văd moldovenii viitorul țării. 54% resping unirea cu România, iar aproape jumătate vor relații echilibrate cu Rusia și UE
Mai mult de jumătate dintre cetăţenii Republicii Molodova ar vota împotriva unirii cu România la un eventual referendum, iar aproape 50% consideră că orientarea politicii externe a R. Moldova ar trebui să fie ”echilibrată, atât cu Rusia, cât şi cu europenii”, relevă datele unui sondaj IMAS. Mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi (54%) ar … - Trădătorul Simion recunoaște că era gata să trădeze și doar faptul că a ieșit public Georgescu l-a sucit
Masca „anti-sistem” a căzut: George Simion recunoaște negocierile de culise de la Cotroceni și intenția de a-și trăda electoratul Liderul AUR, George Simion, a demonstrat miercuri seară că discursul său împotriva „sistemului” este doar o fațadă pentru public. Într-o intervenție la Gândul.ro, cel care pozează constant în inamicul numărul unu al vechii clase politice a …




