Cinci candidați liberali la primării din Iași au condamnări

Pe listele din județul Iași pentru locale, PNL a pus și mai mulți candidați cu probleme penal. Pe lângă cazul de la Primăria Dobrovăț, cu un candidat condamnat recent pentru fraude la un proiect european, alți cinci candidați sunt în situații similare, unul intrând în contradicție chiar cu unul dintre criteriile de integritate votate în PNL în 2015.
Fals intelectual, instigare la fals intelectual, purtare abuzivă, trafic de influență, ultraj, abuz în serviciu, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului – sunt infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, în anii din urmă, acești candidați. Trei au fost condamnați definitiv (iar unul dintre aceștia este trimis în judecată în alt dosar), un altul are dosarul pe rolul primei instanțe, iar ultimul a primit condamnarea pe fond, dosarul fiind în apel.
Cinci dintre cei 98 de candidați ai PNL la Primăriile din județul Iași au sau au avut dosare penale în instanțe. Pe lângă Cătălin Martinuș, condamnat în luna iulie la 1 an și 4 luni pentru fraudarea unui proiect european și racolat de la PSD, mai există patru situații flagrante de candidați susținuți de PNL pentru scrutinul din 27 septembrie:
Elena Curcudel, actual primar al comunei Mironeasa. Trimisă în judecată de Direcția Națională Anticorupție în 2014, în calitate de primar al localității, tot sub acuzația de fraudare a unui proiect finanțat din fonduri ale Uniunii Europene (prejudiciu 1,8 milioane lei), ea a fost condamnată definitiv, în iunie 2018, la 1 an și 4 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei. Infracțiunile săvârșite: instigare la fals intelectual și fals intelectual.

Ciprian Aiojoaei, candidat la Primăria Oțeleni. A mai fost primar al comunei, calitate în care a fost trimis în judecată, în 2015, pentru purtare abuzivă. Pe 8 aprilie 2014, l-a înjurat pe tehnicianul agricol al unei firme, în fața Primăriei, iar după câteva zile, în timpul unei şedinţe de Consiliu Local, i-a spus unui consilier PSD „parvenit, prost, om de doi lei și lipsit de scrupule“. A fost condamnat definitiv, în 2016, la 3 luni de închisoare cu suspendare și, drept urmare, a fost revocat din funcția de primar de Prefect.

Dan Niță, primar Miroslava și candidat pentru un nou mandat. Este și secretarul general al Organizației Județene a PNL. În iunie 2020 a fost condamnat de Judecătoria Vaslui la 2 ani de închisoare cu amânarea executării pentru că, pe 4 iunie 2017, a fost prins de polițiști la volan cu o alcoolemie de 1,85 la mie. Susținerea lui Niță vine în contradicție cu decizia președintelui PNL de a-l demite din funcție pe șeful Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Victor Picu, deoarece a fost prins băut la volan, la începutul lunii august, cu o alcoolemie de 0,46% în aerul expirat.

Ioan Murărescu, candidat la Primăria Ruginoasa. Condamnat defintiv (prin neapelare) în decembrie 2019, de Judecătoria Pașcani, la 9 luni de închisoare cu suspendare pentru ultraj. În mai 2018, în calitate de consilier local, a agresat polițiști în sediul Primăriei. ”Ce mă legitimezi tu pe mine, măi țigane? Nu-ți dau buletinul niciodată, te omor și te dezbrac de haine!”, i-a spus unuia dintre politiști, iar apoi s-a repezit spre un coleg al acestuia amenințând că îl omoară (Sursa). În ianuarie 2020 a fost trimis din nou în judecată, pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că în 2015, ca viceprimar, a diminuat abuziv salariile unor angajați din instituție.

În cel puțin una dintre situațiile de mai sus, susținerea PNL contravine unuia dintre criteriile de integritate aprobate de liberali pentru candidați în 2015. Este vorba de Murărescu, condamnat pentru ultraj, infracțiune săvârșită cu violență. Articolul 10 din criteriile de integritate menționa că nu vor candida ”Persoanele urmărite penal pentru dare de mită sau infracțiuni cu violență”. Murărescu este mai mult de atât: condamnat definitiv.
Un caz particular este cel al lui Sorin Alexandru Trandafirescu, candidat pe locul 8 (eligibil) la Consiliul Județean și pe locul 14 la Consiliul Local Iași. În 2015 a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență.
Procurorii l-au acuzat că, în 2012, în calitate de director general adjunct al Departamentului de proiecte cu finanțare nerambursabilă, din cadrul C.N.C.F. CFR, a primit de la reprezentantul unei firme private un abonament conținând 10 călătorii dus–întors cu avionul, pe relația București – Iași, în valoare de 1.870 euro, ca să determine funcționari din subordine să îndeplinească acte contrare îndatoririlor lor de serviciu, în vederea avantajării intereselor economice ale societății mituitorului. Dosarul se află încă pe rolul primei instanței, la Cluj-Napoca.
Președintele Organizației Județene PNL Iași, Costel Alexe, nu a explicat, până la ora apariției acestui articol, de ce au fost puși pe liste cei de mai sus.
Pe 14 iulie, PNL a votat, în Camera Deputaților, inițiativa cetățenească ”Fără penali în funcţii publice”, promovată de USR. Prin această inițiativă se propune ca la articolul 37 din Constituţie să fie adăugat următorul alineat: „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor şi Senat şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”. Cu toate că însuși președintele USR, Dan Barna, i-a acuzat ulterior de ipocrizie pe liberali deoarece numiseră la șefia Oficiului de Cadastru din Iași o persoană condamnată definitiv cu suspendare, PNL nu a încălcat prevederile inițiativei. Aceasta de referă doar la cei condamnați cu executare.
Sursa: www.g4media.ro
- ArcelorMittal Hunedoara: Cum a fost distrus Combinatul Siderurgic de deciziile politice post-1989Combinatul Siderurgic din Hunedoara, azi ArcelorMittal Hunedoara, era cândva una dintre cele mai importante unități industriale ale României. Astăzi, este o ruină industrială. Declinul său nu a fost o întâmplare, ci rezultatul unor decizii politice haotice, privatizări controversate și indiferență guvernamentală. În perioada comunistă, Combinatul Siderurgic Hunedoara era considerat un pilon strategic al industriei românești. …
- Nicușor Dan, mulțumit de alianța tefelistă PSD-PNL-USR-UDMR: „Pentru moment această coaliție ține!”Pentru moment această coaliție ține”, spune președintele Nicușor Dan, aflat într-o vizită oficială în Austria. El afirmă că amânarea pachetului doi al măsurilor fiscale nu este o chestiune dramatică. „Eu sunt foarte optimist. Dacă acum suntem în Austria, săptămâna trecută am fost în Germania și aici au fost coaliții de trei partide care au avut …
- Educația pierde, specialii câștigă: Statul economisește 0,47% din PIB prin tăierea burselor elevilor, dar lasă intacte pensiile speciale care consumă 2,49%Guvernul României a decis să reducă semnificativ cheltuielile din educație, eliminând bursele pentru elevi, cu un impact bugetar de doar 0,47% din PIB. În același timp, pensiile speciale, în special cele ale magistraților, rămân neatinse, deși generează un efort bugetar de peste cinci ori mai mare, adică 2,49% din PIB. Statul român a făcut recent …
- Serbia își întoarce aurul acasă. România rămâne pasivă, cu tezaurul în grija altoraSerbia a repatriat întreaga rezervă de aur, marcând un moment de referință în Europa de Est. Decizia vine pe fondul temerilor tot mai mari legate de securitatea activelor externe. În timp ce Belgradul își întărește controlul asupra propriilor resurse, România păstrează cea mai mare parte a tezaurului în străinătate, fără viziune sau inițiativă. Într-un gest …
- Ce nu-și vor mai permite românii după 1 august: 7 lucruri care vor deveni lux în bugetul de zi cu ziOdată cu valul de scumpiri anunțat de la 1 august și creșterea TVA-ului de la 19% la 21%, mulți români vor fi nevoiți să renunțe la o serie de cheltuieli considerate normale până acum. De la micile plăceri cotidiene la obiceiuri devenite rutină, tot mai multe lucruri riscă să intre în categoria „luxului ocazional”. Românii …