Politică

Cîmpeanu: Rezultate la Evaluarea Națională sunt absolut remarcabile

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că rezultatele după simularea Evaluării Naţionale sunt „mai mult decât îmbucurătoare” şi „o veste bună, surprinzătoare pentru cei mai mulţi, surprinzătoare în modul plăcut chiar şi pentru Ministerul Educaţiei”. „(…) sunt rezultate absolut remarcabile care ne dau speranţa că tânăra generaţie reuşeşte să traverseze această perioadă de criză”, susţine Cîmpeanu.

„Sunt mai mult decât îmbucurătoare rezultatele, îi felicit pe elevii de clasa a opta, care au reuşit să se mobilizeze. Singura explicaţie posibilă este aceea conform căreia crizele, în general, evidenţiază tot ce este mai rău, dar în acelaşi timp evidenţiază şi tot ce este mai bun. În cazul de faţă, în cazul simulării pentru Evaluarea Naţională, din fericire, se constată că au fost scoase în evidenţă calităţile elevilor care după o lungă perioadă de predare online au reuşit să se mobilizeze în aşa fel încât au luat… peste 20 de procente în raport cu anul 2016 a fost rata de promovare. De altfel, în mai toate judeţele ţării rata de promovare a fost peste 50 la sută, avem doar două situaţii – Vaslui cu 47,5% şi Timiş cu 48% – din motive binecunoscute, au fost foarte multe şcoli care nu au putut organiza simularea, fiind instituită carantina”, a declarat Sorin Cîmpeanu, sâmbătă, la Digi 24.

El a menţionat că, după ridicarea carantinei, acele şcoli vor putea organiza simularea.

Ministrul a adăugat că rezultatele sunt cu atât mai îmbucurătoare cu cât structura subiectelor a fost aproapiată de cea a testelor PISA.

Cîmpeanu a afirmat însă că acest lucru nu înseamnă că şcoala online a fost eficientă.

„Nu, şcoala online nu a fost eficientă, pentru că profesorii nu au fost pregătiţi pentru predarea online, predarea online presupune cu totul alte activităţi faţă de predarea clasică, de la conceperea conţinutului până la evaluare şi examinare (…). Predarea online nu a fost eficientă pentu că au fost diferenţe foarte mari de la o zonă la alta, de la o şcoală la alta, atât din perspectiva conectivităţii, cât şi din perspectiva echipamentelor. Nu a fost posibilă examinarea relevantă în online, deci predarea online a fost un compromis, obligat, impus, prin care toate carele didactice au făcut eforturi şi s-au îmbunătăţit competenţele digitale şi ale cadrelor didactice, şi ale elevilor în raport cu ceea ce aveam în urmă cu un an, un efort important, de apreciat, un efort care a putut să facă posibilă încheierea anului şcolar 2019-2020, care va face posibilă şi încheierea anului 2020-2021 şi susţinerea examenelor naţionale, dar totuşi un compromis. După ce vom fi încheiat pandemia trebuie să continuăm cu predarea online acolo unde ea este potrivită, acolo unde există conectivitate, echipamente şi profesori pregătiţi”, a susţinut Cîmpeanu.

El i-a felicitat pe elevii de clasa a opta pentru că au adus „în această perioadă plină de dezechilibre şi de frustrări, o veste bună, surprinzătoare pentru cei mai mulţi, surprinzătoare în modul plăcut chiar şi pentru Ministerul Educaţiei”.

„Aceste rezultate, repet, peste 20 de procente în plus faţă de 2016, aproape 15 procente în plus la rata de promovare faţă de 2017 şi 18 procente în plus faţă de 2018, 12 procente în plus faţă de 2019, sunt rezultate absolut remarcabile care ne dau speranţa că tânăra generaţie reuşeşte să traverseze această perioadă de criză şi ne vom concentra asupra relevanţei subiectelor pentru examenele naţionale de bacalaureat şi evaluare naţională”, a afirmat Cîmpeanu.

Ministerul Educaţiei a prezentat, vineri seară, rezultatele după simularea Evaluării Naţionale, potrivit cărora 65,6% dintre elevi au obţinut medii de 5 sau mai mari. 25 de elevi au luat media 10, cele mai bune rezultate fiind în Bucureşti şi judeţele Cluj (77,6%), Argeş (71,5%), Brăila (71,3%) şi Prahova (69,9%).

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button