Directorul unei instituţii publice din Sfântu Gheorghe, trimis în judecată sub acuzaţia că ar fi pretins favoruri sexuale de la mai multe angajate

Directorul unei instituţii publice din Sfântu Gheorghe a fost trimis în judecată de procurori, fiind acuzat că a pretins favoruri sexuale de la mai multe angajate, a comis o agresiune sexuală şi a încercat să determine una dintre victime să îşi retragă declaraţiile făcute în faţa anchetatorilor.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că a dispus trimiterea în judecată a unui bărbat pentru comiterea infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual în formă continuată, folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, agresiune sexuală şi influenţarea declaraţiilor în formă continuată.
„În fapt, s-a reţinut că, inculpatul, care, la data săvârşirii faptelor, ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei instituţii publice cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, în perioada ianuarie 2015-octombrie 2017, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, precum şi în cursul lunilor iulie 2018 şi octombrie 2018 a pretins de la trei persoane vătămate şi a pretins şi obţinut de la una dintre acestea favoruri de natură sexuală, victimele aflându-se în poziţii ierarhice inferioare, iar inculpatul s-a prevalat în acest scop de autoritatea asupra victimelor ce decurgea din funcţia deţinută”, se arată în comunicat.
Sursa citată a precizat că pe data de 11 octombrie 2018, că bărbatul se afla în biroul său cu una dintre angajate şi “a exercitat acte de constrângere fizică asupra acesteia şi acte de natură sexuală”, pretinzându-i în repetate rânduri să întreţină relaţii sexuale cu el.
De asemenea, în zilele de 14 martie 2018 şi 9 noiembrie 2018, bărbatul a încercat să o determine pe una dintre victime ,“prin săvâşirea unor fapte cu caracter intimidant”, să îşi retragă declaraţiile şi acuzaţiile formulate împotriva sa.
Dosarul a fost trimis pentru soluţionare la Judecătoria Sfântu Gheorghe.
Sursa: Agerpres
- Ion Cristoiu: „Răspunsul lui Donald Trump confirmă – Suntem irelevanți pentru America. Punct!”
Publicistul Ion Cristoiu spune, în cel mai nou jurnal, că „Răspunsul lui Donald Trump confirmă: Suntem irelevanți pentru America. Punct!” – „A spune că e un subiect neimportant înseamnă că pentru el nu are nici un fel de importanță neliniștea din România”, susține acesta, scrie gandul.ro. „Întrebat de jurnaliștii americani care îl însoțesc în călătoria în Asia, despre decizia de retragere a unui însemnat număr de militari americani din România, Donald Trump a răspuns, citez: „nu e un subiect important”. Așa cum am mai arătat pe parcursul zilei de ieri și aseară în pastilă, în contextul isteriei naționale create de anunțul Pentagonului, din punct de vedere militar nu are nicio importanță. Importanță are umbrela americană ridicată deasupra României”, își începe publicistul cel mai nou jurnal. „Și, indiferent, că e un militar sau sunt un milion, mult mai importantă este protecția americană, protecție care se exprimă prin grija sau prin preocuparea față de România. Răspunsul pe care l-a dat Donald Trump este mai mult decât neliniștitor. A spune că e un subiect neimportant o decizie care a stârnit atâta îngrijorare în România, în Europa, ba chiar și doi congresmani au criticat dur, deci aceștia au accentuat semnificația deciziei, decizia luată numai în legătură cu România are o semnificație simbolică tragică pentru România, că arată că oricând americanii pot să plece sau să își ia mâna de deasupra noaastră. După părerea mea, cu adevărat gravă este tratarea publică de către Donald Trump a situației trupelor din România, pentru că a spune că este un subiect neimportant înseamnă că, pentru el, nu are niciun fel de importanță neliniștea din România, preocuparea pentru parteneriatul strategic. Ne-am fi așteptat să spună: din punct de vedere militar, e o chestiune de rutină, și noi, americanii, ne angajăm că vom proteja frontul sud-estic, că România este un partener, prieten apropiat și, în consecință, noi ne reafirmăm angajamentul că vom păstra acest parteneriat, pentru că România este foarte importantă pentru noi. Faptul că a zis că o decizie care a stârnit atâta isterie în România și care a avut semnificația unei ruperi a Americii de noi e considerat un subiect lipsit de imporatanță, ne dovedește, ne confirmă ceea ce de atâtea ori am spus, că pentru Administrația Trump, România este lipsită de relevanță. Deci, în orice moment, indiferent ce i s-ar întâmpla României, presupunând că ar fi atacată, Trump a zis: nu e importantă. Acesta este cel mai grav lucru. Nici nu ne simptaizează, nici nu ne antipatizează, ne tratează ca pe o țară de pe undeva, gen Uganda, adică nici într-un caz ca pe un partener strategic, apropiat, așa cum … - Marius Lulea, despre relația cu liderul AUR: „George Simion îi ascultă pe toți și face ce vrea el”
Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, l-a descris pe George Simion drept „un manager implicat”, care depune eforturi mari, dar uneori poate părea arogant din lipsă de timp. Declarațiile au fost făcute în interviurile Adevărul, unde Marius Lulea a vorbit despre tensiunile din interiorul AUR, despre politică externă și alte subiecte de interes. Întrebat dacă „aroganța” lui George Simion reprezintă principala problemă a … - Tratamentul cataractei pentru persoanele vulnerabile din Sectorul 2 este, de astăzi, gratuit!
Proiectul viceprimarului Sectorului 2, Andrei Ohaci, privind asigurarea suportului financiar necesar pentru tratamentul cataractei pentru persoanele vulnerabile, din sector, a fost votat în unanimitate de consilierii locali. ,,Pierderea treptată a vederii înseamnă pierderea autonomiei asupra propriei vieți și creează sentimente de inutilitate, dependență, până la anxietate și depresie. Îmi doresc un sector cu adulți puternici, … - Sub administrația USR, Bucureștiul arată rău – un oraș murdar și neîngrijit
Bucureștiul, Capitala țării, a ajuns să fie imaginea eșecului unei administrații care a promis „schimbarea în bine”, dar a livrat doar haos, neglijență și mizerie. Sub conducerea USR, orașul arată mai prost ca niciodată: gropi în asfalt, trotuare sparte, parcuri pline de gunoaie și vegetație neîngrijită, transport public haotic și un aer de dezinteres total … - TVR, anexă a serviciilor secrete – jurnalism cu epoleți
Angajații Televiziunii Publice au fost anunțați că serverul actual al instituției va fi înlocuit și operat de către Serviciul de Telecomunicații Speciale. Întrebarea este dacă este normal ca un SERVICIU SECRET să opereze și să monitorizeze corespondența unei instituții media și a unor jurnaliști, fie ei chiar și angajați ai statului? În concret, potrivit Gândul, …