SUA: Guvernul chinez a ascuns intenționat severitatea coronavirusului

Guvernul chinez a ascuns intenționat severitatea coronavirusului de comunitatea internațională, în timp ce a stocat importurile și a scăzut exporturile, a constatat un raport al Departamentului Securității Interne al SUA (DHS), potrivit unui oficial al administrației familiarizat cu raportul.

„China și-a tăiat probabil exporturile de produse medicale înainte de notificarea sa din ianuarie către Organizația Mondiale a Sănătății potrivit căreia COVID-19 este contagios”, se arată în raport, potrivit sursei, citate de cnn.com.

Raportul, care a evaluat datele privind exportul și importul la începutul acestui an, a fost difuzat vineri către guvernul federal, a spus sursa.

ABC a raportat pentru prima dată existența raportului

Duminică, secretarul de stat Mike Pompeo a declarat că Partidul Comunist Chinez a depus eforturi pentru a ascunde extinderea răspândirii coronavirusului, inclusiv ascunderea gravității în timp ce stoca materiale medicale.

„Putem confirma că Partidul Comunist Chinez a făcut tot ce a putut pentru a se asigura că lumea nu află în timp util ce se întâmpla.” a spus Pompeo.

Comentariile lui Pompeo vin în condițiile în care administrația Trump formulează un plan pe termen lung pentru a pedepsi China pe mai multe fronturi pentru pandemia coronavirusului.

Mai multe surse din cadrul administrației spun că există o dorință de a folosi diverse instrumente, inclusiv sancțiuni, sau anularea obligațiilor privind datoria SUA și întocmirea de noi politici comerciale, pentru a face China să-și asume responsabilitatea.

Deși există întrebări serioase cu privire la transparența Chinei, administrația Trump și-a accentuat efortul de a o învinovăți pentru răspândirea globală a virusului. Trump l-a lăudat anterior, în mod repetat pe președintele chinez Xi Jinping, pentru gestionarea crizei, în timp ce încerca să protejeze acordul comercial cu chinezii.

Evaluarea DHS spune, de asemenea, că „în comunicările sale, China și-a ascuns intenționat activitatea comercială prin faptul că a negat public că a impus vreodată interdicția de export a măștilor și a altor materiale medicale”, potrivit sursei.

Rezultatele au fost evaluate cu „încredere moderată”, a declarat sursa CNN, subliniind că raportul nu concluzionează dacă acțiunile guvernului chinez au fost nefaste.

China are acces la o gamă largă de materii prime necesare pentru crearea unei linii de producție de mărfuri necesare ca răspuns la pandemia Covid-19, a spus sursa, indiferent dacă este vorba de costume chirurgicale, măști sau ochelari.

„Au o capacitate mare de fabricație și forță de muncă care poate să crească rapid producția”, a spus sursa.

Duminică, Pompeo a menționat că unele eforturi pe care le-a depus Partidul Comunist Chinez nu au fost văzute, dar altele au fost publice, cum ar fi să nu permită profesioniștilor medicali din SUA să cerceteze laboratoare din Wuhan, orașul de unde a apărut virusul și să reducă la tăcere oamenii de știință.

„Președintele Trump este foarte clar, îi vom trage la răspundere pe cei responsabili și vom face acest lucru pe o cronologie a noastră”, a spus Pompeo.

Oficialii administrației Trump au solicitat Comunității Americane de Informații (US intelligence community) să determine originile exacte ale focarului de coronavirus în urma unei teorii neprobate conform căreia pandemia a început din cauza unui accident de laborator din China, au declarat pentru CNN surse multiple.

Președintele a contrazis joi Comunitatea Americană de Informații și a susținut că a văzut dovezi care îi conferă un „grad ridicat de încredere” că virusul Covid-19 își are originea într-un laborator din Wuhan, China, dar a refuzat să ofere detalii pentru a-și susține afirmația.

%d blogeri au apreciat: