Internațional
Acord istoric între Israel şi Emiratele Arabe Unite

Israelul şi Emiratele Arabe Unite (EAU) au semnat, sub egida Statelor Unite, un acord de pace istoric şi vor stabili relaţii diplomatice, a transmis Donald Trump.
Este a treia ţară arabă care stabileşte relaţii diplomatice cu Israelul, după Egipt şi Iordania.
Acordul a fost anunţat și de Emiratele Arabe Unite printr-un mesaj transmis de prinţul Sheikh Mohammed Bin Zayed.
„În cadrul unei discuţii cu preşedintele Trump şi prim-ministrul Netanyahu, a fost convenit un acord pentru oprirea unor noi anexări israeliene în teritoriile palestiniene. EAU şi Israel au convenit de asemenea să coopereze şi să stabilească o foaie de parcurs pentru stabilirea relaţiilor diplomatice”, a anunţat pe Twitter prinţul Sheikh Mohammed Bin Zayed.
- Pregătiți-vă de ce e mai rău: investitorii străini părăsesc urgent România
Carrefour își anunță retragerea din România, iar vestea ar trebui să zguduie Guvernul din temelii. Nu este o simplă mutare comercială, ci un semnal clar că România a devenit o piață nesigură, instabilă și lipsită de predictibilitate. Când un gigant internațional decide să plece, ceilalți investitori își fac bagajele în tăcere. Ani la rând, liderii … - Ciprian Ciucu, candidatul PNL la Primăria Capitalei, amenință presa care îl critică: „Astfel de articole vi se vor întoarce în față și vă vor expune”
Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 și candidatul PNL pentru Primăria București, reacționează violent la adresa jurnaliștilor care îi dezvăluie eșecurile administrative. După o anchetă BdB despre transformarea unei linii feroviare strategice într-un parc imobiliar, edilul liberal a lansat amenințări directe la adresa redacției, confirmând o atitudine autoritară și ostilă față de presa liberă. Candidatul PNL … - Ilie Bolojan, întâmpinat cu proteste la Carei: „O să ne arestezi ca pe stegarul dac?”
Mai multe organizații ale românilor din Carei se pregătesc să-l întâmpine cu proteste pe premierul Ilie Bolojan, la ceremoniile de sâmbătă dedicate eliberării orașelor Carei și Satu Mare de sub ocupația horthystă. Deși Prefectura Satu Mare nu a anunțat oficial lista demnitarilor prezenți la Monumentul Ostașului Român din Carei, o publicație locală susține că premierul … - Oamenii mor în explozii de blocuri, iar Bolojan e preocupat de măsurarea radiațiilor din birourile Guvernului
La solicitarea premierului Ilie Bolojan, Cancelaria Prim-Ministrului a început o amplă verificare a nivelului radiațiilor electromagnetice din birourile Palatului Victoria și dintr-un alt sediu al Guvernului. Scopul este acela de a stabili dacă mediul de lucru al funcționarilor prezintă riscuri pentru sănătate. Contractul, atribuit direct Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii „Alexandru Darabonț”, are … - Ideea unui referendum pe pensiile speciale – o strategie de amânare și o insultă la adresa românilor
PSD, PNL și USR vin acum cu ideea unui referendum pe tema pensiilor speciale. O manevră ieftină, o strategie de amânare menită să liniștească opinia publică, fără să schimbe nimic în realitate. În loc să taie aceste privilegii nedrepte care sapă încrederea oamenilor în stat, partidele de la putere pasează problema peste ani, știind bine …