Simona Halep şi-a confirmat participarea la turneul WTA de la Palermo

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial şi ultima câştigătoare a turneului de Mare Şlem de la Wimbleon, a confirmat sâmbătă că va participa la turneul WTA de la Palermo (Italia), primul din circuitul feminin care se va disputa după pauza forţată provocată de pandemia de coronavirus, informează EFE, preluată de Agerpres.
Într-o înregistrare video postată pe reţelele de socializare, Halep şi-a confirmat prezenţa la competiţia din Sicilia, care se va juca pe zgură, între 3 şi 9 august.
„Salutare tuturor! Sunt foarte fericită să anunţ că mă voi întoarce la Palermo după zece ani. Sper să am o săptămână foarte bună acolo. Ne vedem în curând”, a spus jucătoarea română în mesajul său
Halep nu a mai disputat niciun meci oficial după victoria obţinută în faţa jucătoarei kazahe Elena Rîbakina în finala turneului de la Dubai, în luna februarie.
Directorul turneului de la Palermo, Oliveiro Palma, a declarat: „Participarea Simonei Halep este o veste excepţională. A trecut un deceniu de cânt Palermo a găzduit ultima oară o fostă numărul unu mondial. Oraşul nostru este foarte dedicat tenisului mondial, iar prezenţa sa este de mare interes pentru toţi”.
În urmă cu o săptămână, Simona Halep a participat la un meci de dublu mixt, care a încheiat turneul demonstrativ Winners Open de la Cluj-Napoca. Halep şi Horia Tecău s-au impus cu această ocazie în două seturi, 6-3, 6-4 în faţa cuplului format din Gabriela Ruse şi Marius Copil.
Sursa: www.g4media.ro
- Jaful deceniului, explicat pas cu pas: Cum a furat „Caracatița de la Olt” 1,5 miliarde de euro din irigații
În vara anului 2022, o anchetă jurnalistică trăgea un semnal de alarmă disperat: „Gruparea Stănescu-Oprescu de la Olt” punea la cale devalizarea a 1,5 miliarde de euro, bani destinați reabilitării sistemului de irigații din România. Astăzi, în 2026, nu mai vorbim despre un scenariu de coșmar, ci despre o realitate cruntă. Avertismentul de atunci s-a … - Din 2022 și până la cripta plină cu saci de azi: Morții nu pot vorbi dar Parchetul Slatina și IPJ Olt pot și trebuie să o facă!
În aceste zile, cu toții am văzut imagini care ne-au îngrozit pur și simplu. Cine a avut ochi… a văzut zeci de saci cu oseminte, aruncați la grămadă într-o criptă falsă din Cimitirul Strehareți(inclusiv din perioada pandemiei!!!). Nu într-un loc amenajat pentru păstrarea osemintelor. Nu în nișe. Nu în mormintele de unde ar fi fost … - „Cine câştigă în domeniul AI, câştigă totul”. Trump înfiinţează Forța AI și caută un „țar” al inteligenței artificiale
Președintele SUA a anunțat sâmbătă măsuri pentru coordonarea inteligenței artificiale, pe fondul avertismentelor lansate de cercetători că tehnologia ar putea scăpa de sub controlul uman. Donald Trump a declarat, într-o postare pe Truth Social, că nu va permite ca această industrie să fie „decimată” sau sufocată în dezvoltarea ei, ci o va sprijini, potrivit CNN și NBCNews. În … - Interviu Hotnews: Președintele fondator al AUR, atac frontal la trădătorul Simion: „Să lăsăm populismul în urmă! AUR trebuie să guverneze țara.”
Marius Lulea, unul dintre oamenii alături de care George Simion a construit AUR în primii ani ai partidului, spune că în formațiune există un grup important care nu este de acord cu direcția actualei conduceri. Într-un interviu acordat HotNews, Lulea vorbește despre revenirea la „valorile patriotice conservatoare”, renunțarea la discursul populist și deschiderea negocierilor cu … - Executat silit de Maricel Păcuraru, escrocul George Simion a ajuns să cerșească bani de ziua lui pe numele propriului copil la petreceri cu circuit închis, acasă la Gruia Stoica, organizând un veritabil apartheid în AUR: Plebea și elita!
În peisajul politic românesc, marcat de-a lungul deceniilor de nenumărate figuri demagogice, puține personaje au reușit să atingă nivelul de cinism, ipocrizie și trădare pe care îl demonstrează astăzi George Simion. Autointitulatul tribun al poporului, omul care a mimat ani la rând o falsă apropiere de masele populare, de cetățenii de rând și de cei …




