Știrile 60m.RO

Cele patru partide au fraudat toate ciclurile de alegeri

Frauda electorală a devenit sistem de guvernare pentru PSD, PNL, USR și UDMR. Niciun ciclu electoral nu a scăpat neatins. Alegerile locale au fost cumpărate pe față prin voturi plătite, sacoșe, mici și bere, dar mai ales prin rețelele de primari care au dus oamenii la urne ca pe vite la târg.

Apoi, pentru a-și asigura controlul, au comasat ilegal europarlamentarele cu localele, astfel încât furtul primarilor să se reverse și asupra alegerilor europene.Mai târziu, aceeași mafie politică a comasat parlamentarele cu prezidențialele.

Au lăsat intenționat impresia că se votează și pentru președintele României, dar după ce și-au făcut treaba și au obținut voturile, au anulat prezidențialele. Asta a fost frauda supremă: au ascuns adevărul de români, i-au manipulat prin frică și minciună, doar ca să-și conserve puterea.

După alegeri, au arătat adevărata lor față. Toate jurămintele și promisiunile din campanie au fost aruncate la gunoi. Cei care se declarau dușmani ireconciliabili au făcut alianțe unul cu altul, împărțindu-și funcțiile și privilegiile ca niște complici într-o rețea mafiotă. Românii au fost din nou păcăliți.

Astăzi, încrederea în stat este la pământ. Singura soluție pentru a reface legătura dintre popor și instituțiile democratice sunt alegerile anticipate. Fără ele, România va fi condamnată la o succesiune permanentă de crize și trădări.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button