Cel mai mare laborator de cocaină din Olanda, descoperit de poliţie

Laboratorul – descoperit într-un grajd de cai reamenajat în oraşul Nijeveen, în apropiere de graniţa cu Germania – producea în jur de 200 de kilograme de cocaină pe zi, potrivit unui comunicat al poliţiei.
„Acesta este cel mai mare laborator de cocaină descoperit vreodată în Olanda”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei. „Era o producţie enormă”, a mai spus el.
Poliţia a estimat că valoarea producţiei zilnice se ridica în jurul sumei de 4,5 milioane de euro (5,3 milioane de dolari).
Şaptesprezece persoane au fost arestate, dintre care 13 erau columbieni.
Circa 100 de kilograme de droguri, precum şi mii de litri de substanţe chimice, au fost confiscate.
Laboratorul în cauză era o „spălătorie de droguri”, în care cocaina era „spălată” de pe haine, potrivit poliţiei.
Pentru contrabanda cu droguri, acestea sunt dizolvate într-o soluţie care este apoi îmbibată în ţesături înainte de a fi exportate. Cocaina este apoi „spălată” de pe material cu ajutorul unor chimicale speciale la sosirea în laborator, unde substanţa este apoi pregătită pentru vânzare.
În timpul altor două raiduri la depozite în oraşele Apeldoorn şi Elshout, poliţia a descoperit 120.000 de kilograme de haine care fuseseră folosite pentru transportul cocainei.
Sursa: www.agerpres.ro
- Carburanții s-au scumpit chiar de 1 Mai
Veștile de la pompă sunt extrem de proaste pentru românii care au ales să plece la drum vineri, 1 Mai. Chiar în prima zi a minivacanței, prețurile carburanților au explodat, înregistrând creșteri de până la 0,20 lei pe litru. Situația este critică pentru posesorii de mașini diesel, deoarece în nicio benzinărie de rețea nu se mai găsește motorină sub … - Mașinile hibrid nu mai pot fi parcate gratuit în București, de la 1 mai
În București sunt înmatriculate peste 170.000 de mașini hibrid, care de astăzi, 1 mai, pierd gratuitatea în parcările Primăriei Capitalei – cele marcate cu albastru. Pentru mașinile electrice înmatriculate în București, gratuitatea rămâne în vigoare până la finalul anului 2027, cu o condiție. Gratuitatea la parcare pentru mașinile electrice și hibrid era în vigoare de … - Minivacanța de 1 Mai: Locuri de grătar în București. Unde poți face focul fără să riști amendă. Unde se poate face picnic
Garda de Mediu avertizează, de 1 Mai, că nu orice petic de iarbă verde înseamnă şi liber la grătar, menționând care sunt zonele din București unde se poate face focul. În alte locuri se poate face picnic, dar fără aprinderea focului. „1 Mai fără amendă? Se poate! Dacă e 1 Mai, e clar: mici, fum … - MAE declasifică 5.000 de dosare diplomatice de la începutul anilor ’90
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că a pus joi, 30 aprilie 2026, în transparenţă publică un proiect de Hotărâre de Guvern care aprobă declasificarea documentelor din arhivele diplomatice din perioada ianuarie 1990 şi 31 decembrie 1992, printre acestea fiind şi dosarele despre alegerile din mai 1990, mineriade, vizita Regelui Mihai, corespondenţa cu URSS, transmite Agerpres … - Ilie Bolojan descrie un sistem profund viciat: Le scoteau la vânzare pe OLX, ca să vă dați seama! La Hidroelectrica s-au bazat că apa curge de la deal la vale
Premierul Ilie Bolojan afirmă că sistemele guvernamantale au tolerat blocarea accesului furnizorilor în sistemul de energie, prin eliberarea unor autorizaţii de racordare scriptice către companii care nu au angajaţi, care nu evoluează cu acele proiecte şi nu au de gând să le termine. Bolojan a explicat că din acest motiv se blochează sau se scumpeşte foarte mult …




