Politică

Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis și Nicușor – pioni ai aceluiași sistem ticălos

Schimbările de la vârful statului român din ultimele decenii au fost prezentate ca mari victorii ale democrației, ale voinței populare, ale progresului. În realitate, am asistat doar la rotația controlată a unor pioni în mâinile aceluiași sistem ticălos care conduce România din umbră dinainte de 1989.

Ceaușescu a fost folosit până a devenit inutil. Iliescu a preluat puterea în numele revoluției, dar a servit exact aceleași structuri care l-au dat jos pe fostul dictator. Constantinescu a jucat rolul „înfrântului” de sistem, dar fără să zdruncine nimic. Băsescu, marele „jucător”, a consolidat rețelele de putere și le-a adaptat vremurilor moderne. Iohannis, imaginea rece a tăcerii complice, a fost garantul stagnării. Iar acum, Nicușor Dan, împins în lumina reflectoarelor drept alternativa „curată”, își face datoria în slujba acelorași interese.

Toți au venit cu promisiuni. Toți au pretins că vor reforma. Și toți au livrat sistemului ceea ce avea nevoie: timp, liniște și control. În timp ce românii au fost sărăciți, manipulați, furați de speranță și identitate, adevărata putere nu s-a schimbat niciodată.

Este timpul ca românii să înțeleagă că problema nu sunt doar oamenii, ci rețeaua care îi pune acolo și îi manevrează. Schimbarea reală nu vine din urne păzite de aceleași structuri, ci din trezirea națională.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button