Ce viteze au putut prinde cei mai rapizi fotbaliști din lume în 2020

Jurnaliştii de la AS au făcut un top al celor mai rapizi fotbalişti din lume în anul 2020.

Cel mai rapid fotbalist în 2020 este tânărul jucător al lui Bayern Munchen, Alphonso Davies. Fotbalistul de 19 ani a atins o viteză de 36,51 km/h.

Achraf Hakimi, de la Inter, şi Adama Traore, de la Wolverhampton, completează podiumul. Superstarurile Kylian Mpappe şi Erling Haaland ocupă poziţiile 4 şi, respectiv, 5.

Alphonso Davies (19 ani) a intrat în istoria Bundesligii, pentru o performanță incredibilă reușită în partida dintre Werder Bremen și Bayern Munchen, din luna iunie.

Fotbalistul de 19 ani a reușit să sprinteze ca o veritabilă săgeată, atingând o viteză de 36,51 kilometri/ oră. Este cel mai bun timp înregistrat în Bundesliga, de când sunt colectate date, adică din ediția 2013/2014.

Precedentul record era deținut de marocanul Achraf Hakimi, care prinsese o viteză de 36,49 kilometri/ oră

Recordul fabulos stabilit de Davies a înnebunit lumea de pe Twitter. Fanii l-au asemnănat cu jamaicanul Usain Bolt, care în 2009 sprinta, în medie, cu 37,58 kilometri/ oră. Cineva a scris că e ”atât de rapid încât nici VAR-ul nu-l prinde”.

Sursa articol: digisport.ro

Sursa foto: digisport.ro

%d blogeri au apreciat: