Ce tupeu: ai crede că PMP este partid de virgine

La fiecare ciclu de alegeri PMP reanimă tot timpul 2 teme: pe Traian Băsescu și implimentarea referendumului cu 300 de parlamentari.
Realizări zero. Oameni iluștri în partid zero.
L-ar scoate pe Traian Băsescu și din mormânt așa cum alții scot moaștele din Biserică numai să ia ceva puncte electorale. În loc să lase pe fostul președinte să își trăiască liniștit bătrânețele trag de ei ca de un catâr bătrân.
Mai este referendumul pentru 300 de parlamentari. Sigur că ar fi bine să se implimenteze, dar PMP nu își dorește asta deoarece ar pierde jumătate din funcții.
Între alegeri se uită complet de această dorință a românilor pentru debirocratizare. Cum vin alegerile hop și PMP cu vorba deși avea pârghiile politice să negocieze.
„Deputatul PMP, Ionut Simionca, intervenție extrem de dură în Plenul Camerei Deputaților: ,,De 30 de ani, pe spatele interesului național ați vândut țara. Ăsta e interesul național? O ceartă politică în Parlament să dați bine în campanie? Gândiți-vă la dezvoltarea României, acela e interesul național!””
Uitați ce spune mai sus un deputat PMP. Ai avea impresia că face parte dintr-un partid de virgine și nu unul făcut de Elena Udrea și condus de Traian Băsescu. Ce tupeu să ai să te excluzii din hoții ultimilor 30 de ani când președintele tău a condus 10 dintre cei mai dezastruoși?
- Sindicate captive: liderii trăiesc în lux, angajații în umilințăRomânia are o problemă profundă cu ceea ce ar trebui să fie vocea celor care muncesc: sindicatele. În loc să fie bastioane ale rezistenței sociale, au ajuns să fie colonizate de personaje bine conectate la partide și servicii, care nu mai au nicio legătură reală cu viața și suferința celor pe care pretind că-i reprezintă. Liderii de sindicat nu mai sunt de mult oameni ai fabricii, ai școlii sau ai spitalului. Sunt oameni ai sistemului. Își încasează salariile colosale, au birouri elegante, mașini de serviciu, vile de lux și, adesea, mai dețin și funcții în consilii de administrație sau în …
- România cumpără blindate de luptă de 2,5 miliarde de euroArmata anunță că va cumpăra nu mai puțin de 246 de Mașini de Luptă ale Infanteriei (MLI), vehicule șenilate blindate care vor veni în cinci configurații diferite. Valoarea contractului care se va întinde pe opt ani e de aproape 2,5 miliarde de euro și presupune ca unele elemente ale blindatelor de luptă să fie produse în România. MApN anunță demararea programului de înzestrare „Maşina de luptă a infanteriei, pe şenile”, un program care prevede achiziția a nu mai puțin de 246 de blindate, marea lor majoritate produse în România. MLI-urile achiziționate vor veni în cinci configurații diferite Maşina de luptă …
- Ramona Ioana Bruynseels (AUR): „Statul e dator vândut și cere sacrificii de la cei mai corecți români”Deputata AUR Ramona Ioana Bruynseels critică dur ipocrizia autorităților care cer românilor „să strângă cureaua”, în timp ce statul are datorii fiscale restante de peste 81 de miliarde de lei. Parlamentara atrage atenția că guvernul nu colectează creanțele mari, în timp ce taxează în mod agresiv cetățenii obișnuiți. Ea solicită măsuri imediate pentru recuperarea banilor și cere transparență totală: cine sunt cei care nu plătesc și de ce sunt protejați? Ramona Ioana Bruynseels, deputat AUR, trage un semnal de alarmă privind datoriile fiscale restante uriașe ale statului, care au atins cifra de 81,29 miliarde de lei. În timp ce guvernul …
- Gheorghe Piperea (AUR): „Ursula von der Leyen: salvată prin șantaj politic, nu prin vot de încredere”Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea denunță jocurile politice din Parlamentul European care au dus la respingerea moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene. Acesta acuză că Ursula von der Leyen a fost „salvată” prin promisiuni politice făcute în spatele ușilor închise și nu printr-un vot de încredere real. Piperea subliniază că moțiunea a avut meritul de a forța recunoașterea unor adevăruri incomode și de a proteja fondurile europene destinate coeziunii sociale. Gheorghe Piperea, europarlamentar AUR, susține că ceea ce s-a întâmplat recent la Strasbourg nu a fost o reconfirmare a încrederii în Ursula von der Leyen, ci un „comerț cu voturi” menit …
- Sindicaliștii ANAF acuză: Legea insolvenței, un paravan legal pentru fraudarea bugetuluiFederația Sindicatelor din Administrația Fiscală trage un semnal de alarmă dur: actuala Lege a insolvenței favorizează firmele care vor să evite plata datoriilor către stat și face munca inspectorilor ANAF inutilă. În loc să taie din veniturile angajaților și să anunțe concedii fără plată, Guvernul ar fi trebuit să reformeze această lege, acuză sindicaliștii. Dorin Modure, liderul organizației, spune că sistemul actual încurajează devalizarea bugetului, iar ANAF-ul este acuzat pe nedrept pentru o legislație făcută „ca să nu se recupereze niciun leu”. Sindicaliștii din ANAF afirmă că Legea insolvenței, neschimbată de ani de zile, este principala cauză pentru care statul …