DNA a reținut o persoană acuzată că ar fi cerut 180.000 de euro pentru intervenții la judecători din Bacău

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au reținut pentru 24 de ore o persoană acuzată de trafic de influență, potrivit unui comunicat al instituției.
Procurorii susțin că, în perioada 5 august 2020 – 16 septembrie 2020, acesta ar fi cerut 180.000 euro în schimbul intervențiilor printr-un intermediar la judecători din Tribunalul Bacău și Curtea de Apel Bacău, pentru a-i determina să dispună punerea în libertate a unei alte persoane cercetate într-un dosar al DNA, iar ulterior, în faza de judecată, aplicarea unei pedepse la închisoare cu suspendarea executării.
Mai precis, acesta ar fi cerut de la soția persoanei pentru care urma să își exercite presupusa influență, 90.000 euro ca primă tranșă și alți 90.000 euro ca a doua tranșă după realizarea intervențiilor, suma pretinsă ca primă tranșă fiind redusă pe parcurs la 60.000 euro.
La 22 septembrie 2020, Tribunalul București a admis cererea procurorilor și a dispus arestarea inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Sursa: www.pna.ro
- ”Azilul Groazei” din Giulești funcționează nestingherit fără licență sub umbrela administației Ciucu – Moldovan – Tănăsuică. Patroana Iulia Gheorghe, arestată în trecut pentru că a chinuit mai mulți vârstnici și a furat milioane de euro de la CNAS
O investigație scoate la lumină o realitate șocantă și de-a dreptul revoltătoare din inima Sectorului 6 al Capitalei. Un cămin de bătrâni fără licență de funcționare, operat de o firmă cu administratori trimiși în judecată pentru constituire de grup infracțional organizat și fraude de milioane de euro, respectiv lipsire de libertate, purtare abuzivă, șantaj, tentativă de înșelăciune … - Bolojan jură că n-are treabă cu «bunul samaritean» Pașca și cu azilele groazei din Bihor. Dar propriile lui rapoarte spun altceva
Premierul spune că nu are „nicio legătură” cu dosarul azilelor din Bihor. Rapoartele semnate de el la Consiliul Județean, structura de subordonare a asistenței sociale județene și oamenii din propriul cerc politic spun o poveste mai complicată. Nu despre vinovăție penală — aceea o va stabili justiția — ci despre responsabilitate administrativă și despre distanța … - Nereguli administrative majore la CJ Tulcea: Horia Teodorescu, acuzat de gestionarea defectuoasă a bugetului instituției
Ani la rând, conducerea Consiliului Județean Tulcea a vorbit despre investiții, dezvoltare și proiecte pentru județ. Dincolo de declarațiile oficiale, documentele financiare descriu însă o administrație afectată de erori contabile majore, active raportate incorect, finanțări acordate fără justificare completă și deficiențe ale mecanismelor de control intern. Toate aceste situații au fost identificate într-o instituție condusă … - Piața muncii se clatină. România a depășit deja ținta de șomaj stabilită de FMI pentru tot anul
Institutul Național de Statistică a confirmat joi ceea ce piața muncii din România semnala de câteva luni: rata șomajului a urcat la 6,4% în mai 2026, cu 0,1 puncte procentuale peste cea din aprilie. Cifra nu ar atrage atenția izolat. Problema e contextul: Fondul Monetar Internațional estimase, în aprilie, o rată medie a șomajului de 6% pentru … - Bătut cu bestialitate pe o plajă din Constanța. Un muncitor nepalez a ajuns la spital după un atac violent
Un nou incident în care sunt implicați cetățeni străini. De data aceasta, un nepalez a fost bătut cu bestialitate pe pe o plajă din Constanța de un grup de romi. Atacul asupra bărbatului a avut loc în seara de miercuri, 1 iulie, în zona plajei Moon Beach, din cartierul Faleză Nord. 3 echipaje au intervenit …




