Ce spune un profesor despre testarea antidrog a elevilor: O imensă prostie! Statul știe cum să cheltuiască milioane de euro, dar e incapabil să pună în practică o soluție care costă o mie de euro

un editorial de Radu Iliescu

Nu sunt de acord cu testarea în masă antidrog a elevilor, e o imensă prostie care poartă o marcă pe care o cunosc prea bine de mult timp. Vai, sare câte o cucoană sensibilă, dar nu ştiţi ce probleme avem cu consumul de droguri? Nu contest problema, contest soluţia ei. Da, se consumă droguri, dar nu transformând copiii în obiecte înşiruite pe o nesfârşită bandă de montaj vom eradica acest flagel.

Tot ce ţine de abordări din astea eroice îmi aminteşte de un indian care spunea într-un documentar: Banca Mondială ştie să cheltuiască un miliard de euro dar e absolut incapabilă să pună în practică o soluţie care costă o mie de euro. Omul brevetase o pompă care purifica apa pentru locuitorii unui sat şi lăsase brevetul în domeniul public. În jungla indiană, apa infestată face nenumărate victime, a pune la dispoziţia oamenilor o metodă simplă şi cu costuri ridicole de a avea apă curată este un gest de caritate universală. Proiectul a prins şi nenumărate comunităţi izolate au construit pompa inventatorului.

Eu am rămas cu vorba, pe care v-o transmit şi vouă: statul ştie să cheltuiască milioane de euro, dar în modul lui, reificând oamenii şi aplicând invariabil metode de tip industrial-concentraţionar. Toată lumea trebuie să poarte mască, toţi trebuie să fie scanaţi ca să vedem cine are febră, toată lumea trebuie să se testeze, toţi trebuie să-şi administreze un produs netestat dar absolut sigur, fără efecte secundare, datorită căruia nu se vor mai îmbolnăvi niciodată. Asta a fost ieri. Azi toţi copiii trebuie să se testeze anti-drog. De ce nu şi anti-tutun ori anti-alcool? Aceste două droguri “uşoare” fac ravagii acum. Privaţiunea de somn şi adicţia de digital sunt imense probleme, pe acestea când le testăm? Să ne testăm dimineaţa, la prânz şi seara, dar mai cu seamă la două dimineaţa. Ce facem cu rebuturile care cad de pe banda de monta? Pardon, cu cei care pică testele? Îi lăsăm corigenţi?

Cine îndrăzneşte să-şi pună întrebarea: de ce se droghează un copil? Cu varianta: de ce se droghează copilul meu? Dacă nu găsim răspuns personalizat la această întrebare, putem testa şi vrăbiuţele din parc, degeaba. Mă rog, nu e degeaba, că e pe milioane de euro. Dar copilul nu are nevoie să se cheltuiască averi, are nevoie de nişte adulţi care să se întrebe şi să aibă tăria să-şi răspundă: pentru că suntem atât de scârboşi încât vor să uite de noi şi de lumea noastră. Pentru că suntem atât de imbecili încât le-am inoculat că viaţa trebuie trăită pentru distracţie, adică exact aşa cum facem noi. Nu suntem consumatori de droguri, fireşte, suntem consumatori de distracţie, acesta e viciul, metoda diferă. Pentru că noi oamenii suntem fiinţe ale extazului, dar în societatea noastră care a l-a alungat pe Dumnezeu extazul nu mai este posibil decât cu alcool, droguri şi sex, nişte succedanee ieftine. Pentru că nu le-am transmis niciuna din bucuriile intelectuale pe lângă care aceste erzaţuri sunt balast cu gust de hârtie, dar cum am fi putut-o face dacă nici noi nu avem acces la ele?

Am obosit s-o scriu: întotdeauna când un copil o ia razna există un adult care poartă vinovăţia. Pentru toate oalele sparte de un copil, un adult a furnizat măciuca. Toate defectele noastre, prostul nostru caracter, absenţa revoltătoare a virtuţilor pe care nu ştim nici să le numim, darămite să le fi cultivat de-a lungul vieţii, împing un copil spre tragedie şi ratare. Suntem cea mai proastă generaţie de părinţi şi educăm cea mai proastă generaţie viitoare.