Politică

Ce s-a întâmplat cu deputatul PSD acuzat de viol și sex cu minori

Aurel Bălășoiu, fost deputat PSD, exclus din partid în 2022 după ce numele său a apărut într-un scandal sexual cu minori, a revenit surprinzător în prim-planul politic. De data aceasta, nu ca parlamentar, ci ca primar ales al comunei Rociu, județul Argeș, din partea… PNL. A câștigat cu 45% din voturi.

În 2022, opinia publică a fost șocată când au apărut informații potrivit cărora fostul deputat ar fi fost implicat într-un caz de viol și act sexual cu un minor. Parchetul General s-a autosesizat, iar presa a relatat că a fost depusă o plângere penală împotriva sa. În ciuda gravității acuzațiilor și a scandalului mediatic, dosarele au fost ulterior clasate, iar Bălășoiu nu a fost trimis în judecată.

PSD s-a grăbit atunci să îl excludă, încercând să salveze aparențele. Însă PNL l-a primit cu brațele deschise, fără rușine, și i-a oferit o nouă rampă de relansare politică. Astăzi, Bălășoiu este primar în funcție, ales de un electorat care fie nu a știut, fie a uitat, fie a fost mințit.

Și totuși, dacă un caz de o asemenea gravitate ajunge să fie clasat, ce mai înseamnă justiția în România? A fost cu adevărat o anchetă serioasă sau doar o armă politică scoasă și retrasă la comandă? O justiție care intervine selectiv, în funcție de interesele de moment, nu mai este justiție – ci un instrument de reglare de conturi între clanurile politice.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button