Scrisoarea de protest semnată de 70 de jurnaliști Libertatea și Gazeta Sporturilor este un început bun de discuție. Dar naște mai multe întrebări decât oferă răspunsuri. Principiul separării totale între editorial și comercial este corect și nobil. Protestul împotriva unor presiuni editoriale arată cu degetul o problemă reală. Dar cum se face că nici unul dintre jurnaliștii care au reacționat pe acest subiect nu pune câteva întrebări?
Cine a făcut presiuni, cu nume și prenume? În ce constau presiunile? Care sunt articolele la care se face referire? Care este compania, sau persoana lezată de aceste articole?
Toate aceste întrebări rămân fără răspuns. Acuzațiile sunt voalate: Niște presiuni, niște articole, niște clienți comerciali, inclusiv din industria pariurilor. Tolontan glisează pe subiect și când a fost întrebat, sau rugat să dea mai multe detalii a revenit cu un scandal vechi și îngropat referitor la un cetățean elvețian cu interes în afacerea celor de la One.
Ori suferă de orbul găinilor, ori le este teamă?
Nu îmi explic cum jurnaliști titanici cum este CTP, Ioanițoaia și mulți alții, inclusiv echipa Recorder, nu vor să afle și să prezinte publicului cine este autorul presiunilor. Este ca și cum un om de afaceri ar ieși la televizor și ar spune că l-a șantajat un jurnalist, care i-ar fi cerut o sumă de bani pentru a nu publica anumite mizerii… nu știu, fără să spună despre cine este vorba. Chiar așa trebuie totul lăsat la imaginația publicului? Tolontan vorbește despre respect pentru public. Păi mai fă te rog un efort și respectă-ne până la capăt. Cine vă presează domnilor? Și cum mai exact.
Dovezi, mailuri, înregistrări. Articolul cutare mi-a fost cerut spre revizuire. Sau din cauza articolului nu știu care cineva mi-a cerut ca de acum înainte să le trimit spre avizare la conducere tot ce scriu. Eu am refuzat și sunt cu fruntea sus. Altfel, îmi pare rău să spun, dar pierdeți o ocazie de a fi corecți până la capăt. Hai Cătăline și Țepeline, nu ne mai ține în suspans!
