Ce facem cu CFR, domnule Drulă? Locomotivele vechi de 100 de ani iau foc și pun în pericol călătorii

Distribuie acest articol!

În timp ce ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă (USR) se laudă cu proiecte la care nu și-a adus nicio contribuție, locomotivele CFR, vechi de mai aproape 100 de ani, iau foc punând astfel în pericol călătorii. Două incendii au avut loc miercuri, 18 august, pe rutele Iași-Bacău și Bucureşti – Piteşti.

Un incendiu a izbucnit la locomotiva unui tren CFR, care se deplasa pe ruta Iași-Bacău. Incidentul a avut loc în momentul în care trenul a ajuns în Gara Sârca. Autoritățile au intervenit de urgență pentru stingerea flăcărilor, iar circulația feroviară a fost oprită pentru 30 de minute.

La ora 15,45 ISUJ Iaşi a fost alertat despre producerea unui incendiu de locomotivă la trenul 5004 Iaşi – Bacău, în Gara Sârca, comuna Bălţaţi, judeţul Iaşi. De urgenţă au fost direcţionate pentru stingerea incendiului două autospeciale de stingere cu un ofiţer şi nouă subofiţeri. Circulaţia feroviară a fost întreruptă 30 de minute pentru decuplarea locomotivei incendiate de la garnitura de tren şi răcirea zonei de ardere. Trenul a continuat deplasarea cu o singură locomotivă. Nu au fost victime”, a precizat Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt în cadrul ISU Iaşi, conform Digi24.

Un alt incendiu a izbucnit la locomotiva trenului de călători care circulă pe ruta Bucureşti – Piteşti şi în care se aflau 80 de pasageri.

Locomotiva a fost decuplată urgent de vagoane, iar focul a fost stins, fără ca cineva să fie rănit. Incendiul a izbucnit la compartimentul motor al locomotivei trenului de persoane circulă pe ruta Bucureşti – Piteşti, în timp ce garnitura se afla în gara oraşului Găeşti.

Pompierii de la Detaşamentul Găeşti au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apa şi spumă, iar la faţa locului a fost trimisă şi o ambulanţă SMURD.

„La sosirea echipajelor de pompieri locomotiva era desprinsa de vagoane. Echipajul SMURD a făcut o verificare a tuturor pasagerilor din tren pentru a identifica eventuale persoane rănite. Niciuna din cele 80 de persoane aflate în tren nu a avut probleme”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.

Incendiul a fost stins rapid de pompieri, iar un echipaj a rămas în zonă pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor având în vedere temperaturile ridicate din compartimentul motor al locomotivei”, relatează Adevarul.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: