Social

Ce a declanșat explozia de la Crevedia: Un angajat ar fi avut o țigară aprinsă

 În locul unde a avut loc explozia se efectua o operațiune de încarcare a cisternelor de gaz, iar deflagrația a fost provocată de neatenția unui angajat care se ocupa de manevrarea furtunelor.

Unul dintre furtunuri a cedat și l-a prins pe angajatul stației de GPL cu țigara aprinsă în mână.

Firma de GPL la care s-a produs explozia din Crevedia, soldată cu zeci de răniţi, se numeşte Flagas SRL şi îi aparţine fiului primarului PSD din Caracal.

Acţionarii firmei Flagas SRL sunt Ionuţ Daniel Doldurea (51%) si Cosmin Ionuţ Stinga (49%), potrivit Termene.ro.

Ionuţ Daniel Doldurea e fiul primarului din Caracal, Ion Doldurea.

Patronul stației de GPL a avut o primă reacție, pentru România TV, după explozia de la Crevedia.

”Sunt devastat, îmi cer scuze dar nu pot să vorbesc”, a spus patronul stației GPL.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button