Câți candidați, tot atâtea promisiuni. Cu ce proiecte merg viitorii deputați și senatori de Cluj în Parlament?
Publicația online Recorder i-a intervievat pe candidații din Cluj cu șanse să ajungă în Parlament, cu puține zile înainte de alegeri. Majoritatea au reușit să își asigure un loc în viiitorul parlament, dar nu au lipsit surprizele: Ilie Alin Coleșa va reprezenta în parlament Clujul din partea partidului AUR.
La nivel național, 500 de canidați au fost contactați de jurnaliștii Recorder, dintre care 448 au răspuns invitației de a răspunde unui set de întrebări standard. Între cei care nu au acceptat invitația se numără și Cristina Burciu, deputată aleasă pe listele PSD și trecută la PNL în aceeași perioadă când primarul municipiului Turda, Cristian Matei – un apropiat al dânsei, făcea pasul spre principala forță politică a Clujului.
Cel mai probabil, Cristina Burciu își va menține locul în parlament, fiind „împinsă” pe locul 4 pe listele candidaților la Camera Deputaților a PNL Cluj, însă acest lucru va putea fi confirmat abia după redistribuirea mandatelor parlamentarilor, ce urmează să fie realizată la nivel național. Ea a respins solicitarea Recorder de a fi intervievată, motivând „că nu îi permite starea de sănătate”.
Fiecare dintre viitorii parlamentari au promis proiecte ambițioase, pe care vor să le propună în noua legislatură pentru clujeni și nu numai, de la un pact pentru educație, la interoperabilitate între sistemele informatice ale statului și până la construirea liniei de metrou în Cluj-Napoca, proiect pe care toți promit să îl susțină din parlament. Se vor ține de promisiuni? Vom reveni asupra acestui articol peste patru ani și vom trage linie.
Clujul trimite în Parlament 4 senatori. Cine sunt și ce își propun?
Numărul 1 pe lista PNL Cluj pentru Senat, Adrian Oros are 55 de ani, este de profesie medic veterinar, iar în prezent ocupă funcția de ministru al Agriculturii.