Legea care introduce cartea de identitate electronică a fost promulgată de președinte

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea prin care modifică şi completează mai multe acte normative privind evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români, transmite Administraţia Prezidenţială.
Potrivit legii, este introdus sistemul de carte de identitate electronică, precum şi semnătura electronică.
„Opţional, se poate elibera carte de identitate simplă sau carte electronică de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea unuia dintre părinţi, a reprezentatului legal, a persoanei desemnate din cadrul serviciului social, public sau al unui organism privat acreditat, destinat protecţiei speciale a copilului, separat temporar sau definitiv de părinţi, unde se află minorul, sau a persoanei căreia i-a fost dat în plasament copilul”, arată actul normativ promulgat.
„În cazul minorului care se află, în condiţiile legii, într-un serviciu social, public sau al unui organism privat acreditat, destinat protecţiei speciale a copilului, separat temporar sau definitiv de părinţi, actul de identitate se eliberează, prin grija acestui serviciu, de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor din raza teritorială de competenţă”, conform legii promulgate.
O altă modificare prevede că, în cazul incapabililor şi al persoanelor infirme sau analfabete, semnătura olografă a titularului poate lipsi din conţinutul cărţii de identitate simple.
Cartea electronică de identitate permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne şi în sisteme informatice ale altor instituţii publice sau private, precum şi utilizarea semnăturii electronice, în condiţiile legii.
„Prin autentificare se înţelege procedura prin care i se permite unei persoane ce posedă legal un anumit set de date create în acest scop să se identifice într-un sistem informatic, în interes propriu sau în relaţia sa cu persoane juridice de drept public ori de drept privat”, mai indică legea promulgată.
Cartea de identitate provizorie este valabilă timp de 45 de zile.
De asemenea, de la data realizării condiţiilor tehnice pentru eliberarea cărţii electronice de identitate, cartea de identitate simplă şi cartea electronică de identitate se eliberează cu valabilitate de 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani, cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani şi cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 60 de ani, pentru cartea de identitate simplă.
Sursa: News.ro
- Bulgaria va construi un dig pe Dunăre în apropierea centralei nucleare de la Kozlodui pentru a o menține în funcțiune
Un dig va fi construit pe Dunăre, în apropierea Centralei Nucleare Kozlodui (CNE), a declarat luni ministrul bulgar al Energiei, Iva Petrova, într-un interviu pentru postul public de televiziune, transmite agenția de știri BTA, citată de Agerpres. Se aşteaptă ca digul să aibă o lungime cuprinsă între 250 şi 300 de metri, lungimea exactă urmând … - Flagrant DNA în plin scandal politic. Ar fi cerut 40.000 de euro de la un primar și bani pentru „intervenții” în alte dosare
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile într-un dosar instrumentat de Direcția Națională Anticorupție (DNA), fiind cercetat pentru două infracțiuni de trafic de influență și instigare la trafic de influență. Potrivit procurorilor, acesta ar fi pretins, în mai multe împrejurări, în total 105.000 de euro și ar fi primit efectiv 54.000 de … - Scandal pe banii pentru noile buletine: Oana Gheorghiu a mai pierdut milioane de euro din PNRR
Fostul ministru al Economiei Ștefan Radu Oprea lansează un nou atac la adresa Oanei Gheorghiu, pe care o acuză că ar fi contribuit la diminuarea finanțării europene acordate pentru cărțile electronice de identitate. Social-democratul susține că documentele care nu vor mai fi acoperite din PNRR vor trebui plătite din bugetul de stat. Cifrele prezentate de acesta ridică … - Mirabela Grădinaru, vizită la Kiev. Cu cine s-a întâlnit soția președintelui
Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, se află luni la Kiev, unde participă la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei. În timpul vizitei, aceasta a avut o întâlnire cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Mirabela Grădinaru a fost invitată în capitala Ucrainei de Olena Zelenska, soția președintelui Volodimir Zelenski. Imagini de la întâlnirea dintre … - Dizolvarea Parlamentului: S-a îndeplinit oficial o nouă condiție pentru anticipate
România a depășit, în weekend, termenul limită prevăzut în Constituție pentru declanșarea alegerilor anticipate. Pe de altă parte, surse politice au declarat că șeful statului nu ia în calcul dizolvarea Parlamentului în cursul acestui an. Nicio instanță judecătorească, niciun partid și nici măcar senatorii și deputații nu pot dizolva Parlamentul. Singura autoritate care poate declanșa …




