Câte teste a făcut fiecare județ de la începutul crizei COVID-19. Patru județe nu testează nici acum deloc

În România au fost realizate până în acest moment 824.343 de teste, din momentul infectării primului pacient cu COVID-19, pe 26 februarie. În total, au fost confirmate 31.381 de persoane infectate cu coronavirus.
Conform informațiilor obținute de G4Media, în România există 116 centre de testare, dintre care 95 de stat și 21 private.
În centrele de testare aparținând instituțiilor publice au fost făcute 557.406 teste, adică 67,61%, iar în centrele private au fost făcute 266.937 teste, adică 32,39%.
Cele mai multe teste au fost prelucrate în București: 296.365 (36% din numărul total de teste, de la nivel național), iar la polul opus se află Dâmbovița, unde au fost efectuate doar 697 de teste (0,08%).
Mai rău decât Dâmbovița stau patru județe în care, până acum, nu a fost efectuat niciun test COVID-19: Caraș Severin, Călărași, Giurgiu și Vâlcea. Populația din aceste județe este testată în centrele din alte localități.
În privința testărilor raportate la populația fiecărui județ, tot capitala înregistrează cele mai bune rezultate, cu 138 de teste la 1.000 de locuitori, urmată de Ilfov – 103 teste la 1.000 de locuitori și Cluj – 93 de teste la 1.000 de locuitori.
Cele mai mici rate de testare, în afara județelor unde nu au fost efectuate deloc teste, sunt în Dâmbovița – 1,4 teste la mie, Ialomița – 2,5 teste la mie și Prahova – 3 teste la mia de locuitori.
Menționăm că, la începutul pandemiei, în foarte puține județe au început testările odată cu apariția primelor cazuri de coronavirus, pentru că acestea nu beneficiau de infrastructura medicală necesară.
Spre exemplu, suspecții din Tulcea au fost testați în Constanța sau la București mai bine de o lună de la începutul crizei. Abia în luna aprilie, tulcenii au început să fie testați în județul lor. Dar, cu toate acestea, numărul de teste raportat până acum este relativ bun – 31 de teste la mia de locuitori.
Prin comparație, Constanța, care a fost și centru de primire inițial (testa și suspecții din județele vecine) și a primit în carantină români repatriați din Italia, are o cifră de testare mică, de doar 18 teste la mia de locuitori.
La nivel național, media de testare este 42,5 teste la 1.000 de locuitori.
În ceea ce privește rata cazurilor pozitive raportate la numărul de teste realizate, cele mai mici rate se înregistrează în județul Cluj – 1,06%, urmată de București – 1,23% și Timiș – 1,37%, centre de testare încă de la începutul epidemiei. Cele mai mari rate de infectare sunt în județele Dâmbovița – 122,95%, Ialomița – 67,98% și Prahova – 27,08%, județe care nu au testat de la începutul epidemiei, testele fiind prelucrate în alte județe, motiv pentru care rata este atât de mare (în Ialomița și Prahova) sau chiar mai mare decât testele efectuate local (Dâmbovița).
Media de infectare la nivel național, raportată la numărul de teste, este de 3,80%.
Sursa: www.g4media.ro
- Politici de clan și cumetrie la primăria lu` Niță. Cum a ajuns mâna dreaptă a primarului director general la o structură nou înființată. Sora și cumnatul Mădălinei Ciubotaru, angajați la primărie prin transfer
Astrele i s-au aranjat perfect Mădălinei Ciubotaru, șefa de cabinet și confidenta lui Adrian Niță, primarul orașului Piatra-Neamț, care, începând cu jumătatea lunii februarie, este director al unei direcții nou înființate în primărie. Ciubotaru l-a susținut puternic pe Niță în campania electorală, iar după alegerea ca primar a celui din urmă, Mădălina a fost numită șefa lui de … - Procurorul CSM Claudiu Sandu, verdict dur pentru justiție: „Totul este penetrat de corupție”
Procurorul Claudiu Sandu, membru CSM și critic al grupării informale conduse de Lia Savonea, a făcut marți o radiografie dură a justiție din România după ce Curtea de Justiție a UE a publicat decizia prin care a desființat hotărările Înalte Curți de Casație. ”Faptul ca am încălcat niste principii de drept si, in acest fel, … - JAF LA MAE: România a plătit sute de mii de dolari chirie pentru ambasadă și reședință în Libia, deși nu mai are echipă acolo de 12 ani
Șefa diplomației române, Oana Țoiu, a precizat că valoarea totală a patrimoniului pe care îl are țara noastră în afara teritoriului național, prin Ministerul Afacerilor Externe, depășește 4 miliarde de euro. Este vorba despre 123 de clădiri și 77 de terenuri, a spus ministrul interimar al Afacerilor Externe, marți seară, la Euronews România, unde a afirmat … - Parchetul European a descins în fieful baronului Hubert Thuma: Fraudă cu fonduri europene de 4 milioane de euro
Parchetul European (EPPO) a efectuat marți șapte percheziții într-un dosar care vizează suspiciuni de fraudă în achiziții publice și abuz în serviciu privind un proiect de aproximativ 4 milioane de euro, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Ancheta are în vedere achiziția de echipamente și materiale medicale destinate reducerii infecțiilor asociate actului … - Cum a pierdut România banii PNRR pentru centre de colectare a deșeurilor
Din 13 centre de colectare selectivă a deșeurilor, de mari dimensiuni, prevăzute cu finanțare de circa 6 milioane de euro fiecare prin PNRR încă din 2023, doar trei au rămas în program și numai unul a fost deschis până acum. Celelalte zece, din București-Ilfov, Timișoara, Iași, Brașov și alte orașe reședință de județ, sunt mult …




