Cât de discriminată este, în realitate, limba română în Ucraina și politica struțului aplicată de Ministerul Educației pe acest subiect

​Deși este vorba despre un subiect delicat, speculat de propaganda rusă, Ministerul Educației nu este în stare să explice detaliile tehnice referitoare la subiectul studierii limbii materne de către comunitățile românești din Ucraina nici măcar atunci când presa le solicită acest lucru.

Subiectul educației în limba maternă pentru românii din Ucraina a fost unul intens speculat de propaganda rusă, atât înainte de război, cât mai ales după începerea acestuia.

Mesajul pe scurt: ucrainenii își asupresc minoritățile pentru că nu-i lasă să învețe la școală în limba maternă. În cazul nostru e vorba de români, dar putem extrapola acum și la ruși. Iată, s-ar putea gândi unii, un alt motiv legitim pentru Putin să intervină militar în Ucraina pentru a-și apăra concetățenii.

Așa, judecat din avion, problema drepturilor românilor din Ucraina e legitimă și, în plus, prinde excelent la partea naționalistă din societatea românească.

Este cunoscut faptul că în lipsa unor informații și analize care să ofere și alte perspective și nuanțe asupra unui subiect, oamenii tind să îmbrățișeze retorici radicale sau care simplifică foarte mult o problemă.

Cine ar trebui să aducă acele clarificări asupra subiectului educației în limba română din Ucraina? Primul pe listă, statul român prin instituțiile responsabile.

Educația în limba maternă pentru românii din Ucraina este doar unul dintre punctele aflate pe lista negocierilor între cele două state, desfășurate în ultimii ani. Dar este probabil unul dintre subiectele cele mai tehnice. De aceea nici nu este indicat să fie prezentat publicului doar din perspectivă ideologică.

În realitate, românii din Ucraina au dreptul să studieze în limba maternă, dar, în mod evident, nu cum se întâmpla înainte de 2017 și nici cum își doresc acum comunitățile de acolo. De fapt, corect ar fi spus cum își doresc o parte din comunitățile din Ucraina, pentru că alții, statistic cei mai numeroși, nici măcar nu se recunosc a fi români, ci moldoveni.

După momentul Maidan 2014, când Ucraina s-a întors dramatic cu spatele la Rusia și cu fața la Occident, la NATO și UE, autoritățile de la Kiev au emis mai multe legi care au restrâns drepturile minorităților etnice. În special, dar nu numai, este vorba despre folosirea limbii materne (rusa, româna, maghiara etc), în educație, administrație etc.Înainte de a merge mai departe, ar trebui să ne amintim totuși faptul că, până în 2014, Ucraina nu era foarte apropiată de vecinii din UE, fiind influențată de politica externă a Rusiei.„Mult timp, exercițiile militare ucrainene aveau ca inamic posibil România, ca stat membru NATO, în timp ce Rusia era aliatul de bază”, remarca jurnalistul român din Cernăuți Marin Gherman, într-un articol publicat anul trecut de pe site-ul Veridica.O asemenea întoarcere a orientării unui stat, cu 180 de grade, nu poate produce efecte peste noapte.

Este astfel ușor de înțeles faptul că politicienii ucraineni, chiar și cei pro-europeni, au privit și după 2014 oarecum cu suspiciune către comunitățile etnice, cum ar fi cea română, poloneză, maghiară etc (comunitatea rusă reprezintă o poveste separată). Iar acest lucru s-a răsfrânt și în ceea ce privește dreptul la educația în limba maternă, care până atunci fusese garantat.

Iată, de exemplu, ce spune un român din Cernăuți care după începerea războiului s-a refugiat în România:

„O narațiune care nu mi-a picat deloc bine în anii trecuți a fost aceea că școlile în limba maternă din Ucraina pregătesc absolvenți pentru țările din jur. Cu alte cuvinte, românii, maghiarii, polonezii din Ucraina studiau pe banii statului ucrainean și după aceea plecau să muncească în țările respective. Nu știu pe ce statistici se bazau aceste afirmații, dar erau cât se poate de greșite.O altă teorie pe care am auzit-o a fost că minoritățile nu se integrează în societatea ucraineană pentru că învață în limba maternă, nu în ucraineană. Din nou, fals, și aș putea să exemplific cu cazul meu și al soției: amândoi am studiat 11 clase în limba română, apoi am mers la universități și am făcut studiile în limba ucraineană și acum profesăm. Soția a studiat medicina, eu științe politice”.

Spuneam că politicienii pro-europeni din Ucraina au dat mai multe legi menite să consolideze folosirea limbii ucrainene pe teritoriul țării: în 2017- Legea educației, în 2019- Legea privind asigurarea funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat și în 2020-Legea privind educația generală secundară. Mai sunt și altele, acestea sunt cele mai importante.Un lucru care trebuie menționat aici este acela că, în opinia legiuitorului ucrainean, educația în limbile UE, deci și în limba română, beneficiază de derogări de la prevederea generală și anume că „educația în Ucraina se face exclusiv în limba ucraineană”. Altfel spus, româna ar fi privilegiată de exemplu în fața limbii ruse.

În esență, este vorba despre faptul că, până în 2017, minoritățile naționale din Ucraina aveau dreptul să studieze exclusiv în limba maternă în învățământul preșcolar, primar și secundar general, iar limba ucraineană era studiată ca materie separată.

După 2017, noua legislație a prevăzut înlocuirea treptată a disciplinelor predate în limba maternă cu cele predate în limba ucraineană. Reforma a început cu clasele primare, iar de la 1 septembrie 2022 va fi implementată și la clasele medii, iar din 2027 și la clasele superioare (9-12).

Cum se întâmplă concret lucrurile în școlile din Ucraina îmi explică tot românul din Cernăuți:

„Copilul meu este în clasa a patra și în acest moment mai are o singură oră de română pe săptămână. Chiar din clasa întâi numărul orelor predate în ucraineană crește treptat, nu numai în detrimentul limbii române, dar și a limbii engleze, de exemplu. În clasa a opta practic nu se mai predă nimic în limba română. Părerea mea personală este că se crează o adevărată ciorbă în capul copiilor care nu vor ști foarte bine niciuna din limbi: nici română, nici ucraineană. Și nici engleza, pe care am realizat că o învață foarte prost”.

Și Aurica Bojescu, secretarul executiv al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, organizație care a redactat inclusiv un memoriu pe care l-a adresat autorităților române și ucrainene, spune că rezultatul pentru românii din Ucraina al acestei reforme a educației nu poate fi decât acela că „nu se va mai putea forma o elită în rândul comunității românești. De pe băncile școlii vor ieși doar absolvenți cu slujbe simple, meșteri, mecanici etc, nu și intelectuali”.

Ucrainenii sunt, evident, de altă părere.

Cum motivează autoritățile din Ucraina aceste schimbări?

Totul pleacă de la răspândirea limbii ruse într-un stat care până în 1990 a făcut parte din URSS.. De exemplu, un argument concret îl găsim în motivarea Curții Constituționale a Ucrainei (care în iulie 2021 a declarat constituțională legea din 2019 privind folosirea limbii ucrainene ca limbă de stat), citată în articolul juristului Vasile Țiple de pe Contributors:

„(…) pentru că limba de stat a fost studiată ca materie separată a rezultat un nivel scăzut de înțelegere și folosire a acesteia. Rezultatul a fost acela că se folosea limba rusă ca mijloc de comunicare interetnică și formarea de comunități izolate de participare la viața publică și procesul democratic”.

Judecătorii constituționali au exprimat practic această teamă pe care autoritățile ucrainene o au față de limba rusă. O atitudine explicabilă, atâta vreme cât Rusia a folosit întotdeauna limba pe ca un instrument de expansiune geopolitică.

De aici, pot fi mai bine înțelese și tendințele apărute recent în Ucraina, mai ales în contextul războiului, de a înlocui pur și simplu denumirea limbii ruse, astfel încât Rusia să nu mai aibă acest pretext de a-și invada vecinii.