Începe procesul în care fostul ministru Sebastian Vlădescu e acuzat că a luat mită peste 3 milioane de euro

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, luni, începerea judecării pe fond în dosarul în care fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu este acuzat de DNA pentru luare de mită şi trafic de influenţă privind reabilitarea unor tronsoane de cale ferată.
„În temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii Mircea Ionuţ Costea, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu, Mihaela Mititelu şi Cristian Alexandru Boureanu. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 89/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii Mircea Ionuţ Costea, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu, Mihaela Mititelu, Cristian Alexandru Boureanu şi Constantin Dascălu”, se arată în minuta deciziei.
Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 3 zile.
Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu a fost trimis în judecată de DNA în acest dosar pe 15 noiembrie 2019 pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Potrivit unui comunicat al DNA, dosarul are ca obiect infracţiuni de corupţie săvârşite în perioada 2005 – 2017, respectiv plăţi în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro de către o companie străină, cu titlu de comisioane, unor oficiali români în legătură cu încheierea şi executarea unor contracte de reabilitare a liniei ferate.
În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi fostul deputat Cristian Boureanu, acuzat de trafic de influenţă.
De asemenea, au fost deferiţi Justiţiei Mircea Ionuţ Costea (fost angajat la Ministerul Finanţelor şi fost director al Eximbank) – trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită şi Constantin Dascălu (fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor) – luare de mită.
Într-un dosar separat, în luna martie, a fost trimis în judecată omul de afaceri Josef Hornegger, care a recunoscut că a dat mită mai multor oficiali români, printre care se află şi Sebastian Vlădescu.
Sursa: www.agerpres.ro
- Fosta prefectă USR de Timiș, adusă din arest la Parchetul European
Cornelia Elena Micicoi, fostă prefectă USR de Timiș, a ajuns vineri în fața procurorilor Parchetului European (EPPO) din Timișoara, după ce și-a petrecut noaptea în arest. Reținută pentru 24 de ore într-o anchetă privind presupuse fraude cu bani europeni, aceasta susține că momentul acțiunii procurorilor ar avea legătură cu situația politică și cu desemnarea premierului. Fosta prefectă a … - Bulgaria alocă 300 de milioane de euro direct populației pentru benzină și motorină! Românii, abandonați de propriul Guvern
Guvernul bulgar a anunţat, vineri, un pachet de măsuri de sprijin în valoare de peste 300 de milioane de euro pentru a atenua impactul scumpirii carburanţilor asupra gospodăriilor, fermierilor, transportatorilor şi sectoarele economice cheie, transmite Reuters. În România nu se acordă o subvenție directă către populație, ci se menține la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile … - Titus Corlățean rupe tăcerea: Bătaia de joc a Kievului la adresa României. Ucraina desființează școlile românești în timp ce trăiește din ajutoarele noastre!
Bătaie de joc la adresa României! În timp ce statul român face eforturi uriașe pentru a susține Ucraina în plin război, autoritățile de la Kiev răspund cu o lovitură sub centură: desființarea unicei clase cu predare în limba română (clasa I) din localitatea Cartal (Orlivka), un sat 100% românesc din sudul Basarabiei. „O încălcare flagrantă … - Ruptură în PNL! Deputatul Ion Iordache a demisionat de la șefia filialei Gorj fix în seara în care Mureșan este propus premier: „Nu mai apăr decizii în care nu cred”
Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru provoacă primele unde de șoc în interiorul Partidului Național Liberal. Chiar în seara în care președintele Nicușor Dan a oficializat propunerea pentru Palatul Victoria, Ion Iordache, deputat și președinte al PNL Gorj, a aruncat prosopul. Printr-o demisie cu greutate, liderul filialei județene denunță constrângerile de la centrul … - Revolta lui Crin Antonescu: „Asta ne-ar mai lipsi: Siegfried premier!”. Candidatul fără experiență executivă, lăsat de PNL fără muniție
Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru a detonat scena politică, provocând o reacție furibundă din partea fostului lider liberal Crin Antonescu, care a catalogat mutarea drept „jenantă” și „iresponsabilă”. Deși furia sa este justificată de lipsa de anvergură executivă a candidatului, ținta reală a acestui joc politic pare a fi cu totul alta. …




