CARTELUL PANDELE a dat ordin să se acopere toate mesajele electorale ce nu îi aparțin

Alianța pentru Unirea Românilor, AUR ILFOV, acuză pe primarul din Voluntari de faptul că afișele celorlalți candidați la aceste alegeri parlamentare au fost vandalizate în Voluntari:

„Voluntari – orașul confiscat

În Voluntari doar PSD are voie să facă politică. Oricărui alt partid i se rup afișele sau îi sunt acoperite cu vopsea neagră. Este o atitudine tipică partidelor extremiste, totalitare, care nu acceptă concurența, care consideră democrația un pericol. Ce se naște din PCR, tot gândire comunistă are.

AUR Ilfov condamnă acest mod de a face politică. Este lipsit de respect nu doar față de ceilalți competitori politici, dar mai ales față de cetățeni care au dreptul de a fi informați, pentru a putea vota în cunoștință de cauză pe 6 decembrie.

Nu în afișe trebuie să ne batem, ci în idei și soluții pentru a oferi românilor locuri de muncă mai bine plătite, pensii decente, egalitate în fața legii, o societate în care dreptatea să guverneze.

Pe 6 decembrie alegeți un alt fel de a face politică.
Votați AUR!” scrie AUR ILFOV pe pagina sa de Facebook.

%d blogeri au apreciat: