Carmen Avram despre Iohannis: România a pierdut
Carmen Avram critică prestația președintelui României și consideră că România a pierdut:
Summitul de la Bruxelles s-a terminat, România a pierdut. Exact cum anticipam acum 3 zile, modești, fără prieteni și fără forță de negociere, am plecat acasă cu ce au negociat alții pentru noi. România va primi, deci, mai puțini bani decât în varianta inițială.
Alții, printre care și noii „copii neascultători” ai Europei, Polonia și Ungaria, au câștigat. Ne vor scădea banii pentru sănătate și dezvoltare rurală, subvențiile vor fi mai mici și împrumuturile mai mari. Asta, după 4 zile și 4 nopți de negocieri dure, în care președintele României a fost, practic, inexistent. Vocea sa nu s-a auzit deloc. Spre deosebire de a altor lideri est europeni care au fost vocali și de neclintit.
Când o să vedeți declarațiile victorioase ale PNL, să știți că sunt cosmetizate, elegant spus. România n-a existat la aceste negocieri pentru viitorul Europei post-covid.