Politică

„Caracatița” primarului din Caracal: Firmele în care fiul este acționar, contracte de peste 4,5 milioane lei pentru combustibili cu Primării din țară conduse în mare parte de primari PSD

Firma care vindea GPL, la care s-a produs explozia din Crevedia, și care îi aparține lui Ionuţ Daniel Doldurea, fiului primarului PSD din Caracal, Ion Doldurea, are în ultimii 5 ani contracte de peste 1,6 milioane lei, prin achiziție directă, cu primăriile ale comunelor conduse în principal de primari PSD. Printre acestea se numără primăriile din Moara Vlăsiei, Bolintin-Vale și Cervenia (Teleorman). Ionuţ Daniel Doldurea mai este acționar în alte 5 firme, trei dintre acestea având contracte de peste 2,8 milioane lei cu primării conduse în bună parte de PSD, în aceeași perioadă. În total, peste 4,5 milioane lei.

Ionuț Daniel Doldurea este fiul primarului din Caracal, Ion Doldorea (PSD) – primar aflat la primul mandat din 2020, om de afaceri şi preşedinte al organizaţiei municipale PSD. Potrivit termene.ro, Ionuț Daniel Doldurea este acționar în 6 companii, o bună parte dintre ele cu cifre de afaceri impresionante și sute de contracte cu administrația locală, prin achiziție directă.

FLAGAS SRL, contracte de peste 1,6 milioane lei, prin achiziție directă

FLAGAS SRL a fost înființată în urmă cu 25 de ani, pe 30 decembrie 1997 și are doi acționari, potrivit termene.ro:

  • Doldurea I Ionuț Daniel – 51%
  • Stângă Cosmin Ionuț 49%

În 2022, cifra de afaceri a fost de 595.907.886 lei, iar profitul de 32.782.166 lei.

FLAGAS SRL a câștigat, în ultimii 5 ani, potrivit datelor din sistemul electronic de achiziții publice centralizate de HotNews.ro, 54 de contracte prin achiziție directă, în valoare de 1,6 milioane lei în perioada 2018 – 2023. Obiectul contractelor: achiziționarea de combustibili.

Cei mai mulți bani sunt dați prin achiziție directă de Primăria Bolintin-Vale (721.000 lei ), urmată de Moara Vlăsiei (528.000 lei) și Cervenia/ Teleorman (110.000 lei).

Comuna Moara Vlăsiei din județul Ilfov îl are ca primar pe Andrei FILIP (PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL).

Orașul Bolintin-Vale din județul Giurgiu îl are ca primar pe Daniel TRĂISTARU (PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT).

Comuna Cervenia, județul Teleorman, îl are ca primar pe Doru-Marius SLOBOZEANU (PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT).

În rest, compania mai are contracte cu următoarele localități:

  • Comuna Bolintin-Deal, județul Giurgiu – primar Emilian BĂNICĂ (PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL)
  • Comuna Șoldanu, județul Călărași – Viceprimar cu atribuții de primar, Valeriu MUSTĂȚEA (PNL).
  • Comuna Luica, județul Călărași – primar Ion DOBRIN (PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL)
  • Comuna Vasilați, județul Călărași – primar Lucian VASILE (PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT)
  • Comuna Buturugeni, județul Giurgiu – primar Dumitru PREDA (PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT)
  • Comuna Slobozia, județul Giurgiu – primar Florin-Iulian GHEONU (PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT)
  • Comuna Buciumeni, județul Dâmbovița – primar Ion PAVEL (PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT)
  • Comuna Pietroșița, județul Dâmbovița – primar Ion DICU (PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT)

O nouă firmă, contracte de peste 2,4 milioane lei cu statul

Firma ROMBEER CRINGASU are ca acționar unic firma Flagas SRL, potrivit termene.ro, deținută practic de Ionuț Doldurea.

ROMBEER CRINGASU SRL are o vechime de 28 de ani, iar în 2022 a avut o cifră de afaceri de 290.808.822 și profit de 9.289.071 lei.

Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, firma a câștigat în ultimii 5 ani 273 de contracte cu statul, prin achiziție directă. Valoarea acestora, cumulată, este de peste 2,4 milioane lei. Obiectul acestora: achiziția de combustibili. Cele mai multe contracte au fost încheiate de următoarele administrații locale:

  • Primăria Comarnic – 680.000 lei
  • Primăria Urlați și subordonatele – 487.000 lei
  • Primăria Boldești-Scăeni (Prahova) – 352.000 lei.

Primăria Comarnic este condusă de Popa Sorin Nicolae (PSD), Primăria Urlați este condusă de Marian MĂCHIȚESCU (PNL), Primăria Boldești-Scăeni este condusă de Bucuroiu Constantin (PSD).

A treia firmă, contracte de peste 300.000 lei cu statul

Dolchimex SRL a fost înființată acum 22 ani, pe 28 iunie 2001 și este deținută 50/50 de frații Doldurea I Cristian Marian și Doldurea I Ionuț Daniel.

În 2022, firma a avut o cifră de afaceri de 15.448.569 lei și profit de 3.785.716 lei.

Dolchimex SRL a câștigat, potrivit datelor din sistemul electronic de achiziții publice, 109 contracte prin achiziție directă, în valoare de peste 344.000 lei în perioada 2018 – 2023. Obiectul cestora: achiziția de combustibili, dar și tâmplărie PVC și mobilier.

DOLMO GIOVANNI & SORIN S.R.L. este o altă firmă la care Doldurea I Ionuț Daniel este acționar (99%), alături de mama sa Doldurea Maria Cristina (1%), soția primarului din Caracal.

Potrivit termene.ro, firma a fost înființată acum 15 ani, pe 3 iulie 2008, în 2022 cifra de afaceri a fost de 148.738 lei și a avut o pierdere de 458 lei. Potrivit datelor din sistemul electronic de achiziții publice, compania nu are contracte cu statul.

Încă o firmă, alte achiziții directe cu statul

CRIANA GAS SRL este o altă companie la care Doldurea I Ionuț Daniel este acționar, potrivit datelor din platforma termene.ro:

  • Doldurea I Ionuț Daniel – 52%
  • Stângă Cosmin Ionuț – 48%

Compania a fost înființată în 2012, în 2022 a avut o cifră de afaceri de 33.373.854 lei și un profit de 1.533.928. lei.

Potrivit datelor din sistemul electronic de achiziții publice, firma a câștigat în ultimii 5 ani 10 contracte cu statul, prin achiziție directă, valoarea acestora fiind de circa 100.000 lei.

Anul trecut, Doldurea I Ionuț Daniel a înființat o nouă companie, MOTBEN SRL, cu următorul acționariat:

  • Doldurea I Ionuț Daniel 50%
  • Stângă Cosmin Ionuț – 50%.

Deocamdată, potrivit datelor din SICAP, firma nu are contracte cu statul.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button