Data alegerilor parlamentare se stabilește cu cel puțin 60 de zile înainte de alegeri

Luni, Camera Deputaților a adoptat proiectul potrivit căruia data alegerilor parlamentare, organizate ca urmare a expirării actualului mandat al Legislativului, se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înainte.
„În termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a legii, Guvernul stabileşte, prin hotărâre, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente, calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii şi desfăşurării alegerilor”, prevede proiectul.
Proiectul a fost votat cu 180 de voturi ”pentru” 26 ”împotrivă” și 61 de abțineri.
Gabriel Andronache, deputat PNL a declarat că nu este normal ca Parlamentul să stabilească data alegerilor.
„PNL a depus un amendament care se referă la menţinerea în vigoare a dispoziţiilor actualei legi care reglementează alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului în sensul în care data alegerilor să fie stabilită de către Guvernul României. Această variantă legislativă aflată în vigoare este cea conformă şi principiilor morale. Nu credem că este normal ca Parlamentul să stabilească atunci când doreşte data alegerilor, având în vedere faptul că poate să prelungească sine die acest mandat. De altfel, această intenţie este străvezie. Din expunerea de motive, dacă o citim cu atenţie, vom vedea că iniţiatorii proiectului de lege vizează prelungirea mandatului parlamentar până în primăvara anului viitor”, a susţinut deputatul PNL, fiind citat de agerpres.ro.
- Legătura între primarul mafiot de la Buftea cu zeci de dosare penale Gheorghe Pistol și directorul CNAIR Cristian Pistol
Între Gheorghe Pistol, primarul orașului Buftea, și Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, nu există nicio relație de rudenie. În plan public, cei doi apar ca reprezentanți ai unor instituții diferite. Însă, analizând în paralel documente oficiale, proiecte de infrastructură și apariții publice din ultimii ani, se conturează o relație constantă de intersectare administrativă, care ridică întrebări legitime. Potrivit informațiilor din presa locală, încă din 2013, Cristian Pistol apărea în contexte publice în zona Buftea, în preajma administrației locale conduse de Gheorghe Pistol. Această prezență timpurie sugerează că relația dintre cei doi nu este una recentă, ci are rădăcini mai … - Jardinierele de beton din Sectorul 6, o afacere prosperă în mandatele Ciucu-Moldovan
Jardinierele din beton de pe trotuarele Sectorului 6 sunt o afacere cu sume de bani de la bugetul local ținute la secret, încă de pe vremea primarului Gabriel Mutu. Numărul jardinierelor a continuat să crească sub Ciprian Ciucu și, acum, sub interimarul Paul Moldovan.Trotuarele din sectorul 6 al Capitalei sunt invadate de jardiniere din beton, o afacere pe bani publici ținută la secret încă de pe vremea primarilor Gabriel Mutu și Ciprian Ciucu, iar, acum, sub interimarul Paul Moldovan. Sunt jardiniere din beton de dimensiuni mai mici, de formă dreptunghiulară și unele mai mari, rotunde, prevăzute și cu locuri de … - Toți pașii legali: Cum poți să îți montezi GPL pe mașină ca să scapi de prețul uriaș al carburanților
Dacă v-ați săturat să vă gândiți cu groază că e iar momentul să treceți pe la stația de carburant și să alimentați, dar nu aveți neaparat bani să vă luați o mașină electrică, e bine să știți că există și alte soluții de a scădea sumele alocate pentru alimentarea mașinii. Puteți trece pe GPL, dar trebuie să faceți mai multe demersuri legale Șoferii care vor să își echipeze mașina cu instalație GPL trebuie să respecte pașii impuși de RAR pentru a fi în legalitate. Sunt acceptate doar instalațiile certificate și montate în service-uri autorizate, iar modificarea trebuie trecută în cartea de identitate a … - Fetițele de 4 și 5 ani dispărute în Mureș, găsite lângă o pădure, la kilometri de casă
Rebeca și Melisa, cele două fetițe date dispărute și căutate de zeci de ore de familie și autorități, au fost găsite în viață, în apropierea unei păduri din zona Târnăveni. Informația a fost confirmată și de mama uneia dintre copile, care a fost anunțată de Poliție. „Rebeca și Melisa sunt în siguranță! Două vieți salvate prin solidaritate, implicare și speranță. Vă mulțumim tuturor celor care nu ați rămas indiferenți. Respect și recunoștință colegilor din structurile MAI și voluntarilor- datorită lor, această poveste are un final fericit!“, a transmis și Ministerul Afacerilor Interne. „A sunat Poliția și a spus că s-au găsit fetițele … - Mugur Isărescu: Prelungirea conflictului din Orientul Mijlociu ar putea avea un impact sever asupra economiei
Prelungirea conflictului din Orientul Mijlociu ar putea avea un impact sever asupra economiei, a declarat luni Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, la conferinţa regională la nivel înalt „The Economist Romania Government Roundtable”, organizată de grupul editorial The Economist, transmite Agerpres. „În calitate de Guvernator al Băncii Naţionale a României, doresc să prezint modul în care privim aceste evoluţii şi cum este calibrat cadrul nostru de politică monetară pentru a menţine stabilitatea, sprijinind în acelaşi timp creşterea sustenabilă. Economia României – interconectată cu cele din Europa de Sud-Est – a depus eforturi şi s-a implicat continuu în ultimii 20 …




