Candidații AUR au renunțat la pensia specială prin declarație notarială

Reprezentanții AUR , candidați la alegerile parlamentare din 6 decembrie, au renunțat la pensiile speciale printr-un act notarial, a anunțat Daniel-Gheorge Rusu, președintele AUR Alba, pe pagina sa de Facebook.

„Demonstrăm că facem altfel de politică, începem cu fapte. Am semnat o declarație pe proprie răspundere, care va rămâne definitivă și irevocabilă, de renunțare la pensiile speciale pe care ar trebui să le primească parlamentarii. Trebuie să arătăm tuturor că nu mințim, că România care a fost reprezentată până acum, de 30 de ani, de acest sistem mizer trebuie să dispară”, a declarat liderul AUR Alba.

„Aveți de ales între minciuna și ipocrizia politicienilor de până acum, între corupția și hoția din banul public și între un partid nou, de patrioți, care se pregătește să preia frâiele acestei țări. Pe 6 decembrie aveți șansa unică să schimbați clasa politică”, le-a transmis Rusu tututor alegătorilor.

Pensiile speciale reprezintă un privilegiu și ele trebuie eliminate iar banii să se ducă la categoriile sociale ce au nevoie mai mare de ei.

Astăzi toată clica politică beneficiază de pensii speciale. Ce fac cu ele, adică cu banii românilor? Se lasă de muncă și se dedică astfel partidului pentru jefuirea colectivă a țării. Primarii, parlamentarii, președinții de consilii județene, procurorii incorecți și judecătorii vânduți și trădători, toți au pensii speciale.

Dar nu sunt singurii: avocatul poporului, membrii consiliului concurenței, membrii curții constituționale primescunar după pensionare zeci de mii de lei.

În acest timp mulți din bătrânii României se chinuie cu 500 de lei pensie, în timp ce copiii primesc 150 de lei.

Alianța pentru Unirea Românilor va face un alt fel de politică și au câteva puncte politice bine închegate cum ar fi: limitarea la maxim două mandate a aleșilor, eliminarea indemnizațiilor de parlamentar, impozitarea diferențiată a pensiilor, reducerea numărului de parlamentari, confiscarea averilor nedovedite ale politicienilor.

AUR cere de asemenea pensii mai mare și ridicarea acestora la un prag de minim 2000 lei, precum și a alocației pentru copii la cel puțin 1000 de lei.

AUR cere dreptate pentru România.

%d blogeri au apreciat: