Știrile 60m.RO

Legea alegerilor parlamentare, adoptată de deputați. Diaspora va avea două zile pentru vot

Plenul Camerei Deputaților a adoptat luni legea privind alegerile parlamentare, iar una dintre prevederi dă posibilitatea românilor din Diaspora să voteze pe parcursul a două zile – sâmbătă și duminică.

Legea care prevede ca 6 decembrie 2020 să fie data alegerilor parlamentare a primit 160 de voturi „pentru”, zece voturi „împotrivă” și cinci abțineri.

Amendamentul privind cele două zile de vot în Diaspora, propus de USR, a fost inițial respins în Comisia juridică a Camerei Deputaților. În plen, el a fost adoptat cu susținerea PSD și PNL.

„Votarea în țară se desfășoară într-o singură zi, care poate fi numai duminica. În străinătate, votarea se desfășoară și pe parcursul zilei de sâmbătă imediat anterioară datei votării”, potrivit amendamentului.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button