Când etilotestul este „ameţit”. Care sunt afecţiunile, alimentele şi medicamentele care te aduc în pragul comei alcoolice

Dan Idolu a rămas fără permis de conducere, după ce aparatul etilotest a arătat că băuse înainte de a urca la volan.
Cum nu a pus strop de băutură în gură, a cerut şi un test de sânge, iar rezultatul a fost negativ. Până au fost gata analizele, Dan a fost pieton, a plătit un avocat care să îl pregătească pentru proces şi a fost arătat cu degetul că a urcat băut la volan.
La fel a păţit şi Marian, care a fost prins în trafic, cu o alcoolemie de 2,8 la mie alcool pur în aerul expirat şi tot dintr-o greşeală. R
aul Pătraşcu, directorul Spitalului Judeţean Timişoara spune că de vină pentru rezultatele eronate ale alcoolemiei este cetona, o substanţă produsă în organism de anumite medicamente, alimente şi chiar afecţiuni cronice. Vaporii de cetonă sunt confundaţi de etilotest cu vaporii de alcool.
- „Am clătit gura, pe marginea drumului, pe acostament, cu un produs de igienă orală, Listerine, albastru, fără să ştiu, fără să să fiu avertizat că are o concentraţie de alcool. Clătind gura, timp de un minut-două, şi la un minut fiind oprit de Poliţie, deci într-un interval de 3-4-5 minute, la testul cu etilotestul mi-a ieşit o alcoolemie de 0,18 la sută, pe care, bineînţeles, am negat-o”, spune Dan Idolu, director de Investiţii la Aeroportul Internaţional Timişoara.
- „Politistii din cadrul Serviciul Rutier au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani. În urma testarii cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 2,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma analizelor de sânge,a rezultat faptul că bărbatul nu a consumat băuturi alcoolice”, spune Aurora Voicilă, purtător de cuvânt IPJ Timiş.
- „Cauzele cele mai obişnuite sunt hipoglicemia, ca în cazul diabetului sau al persoanelor care au o dietă deficitară fie că ţin dietă, o dietă bazată pe puţini carbohidraţi, fie că ţin post de exemplu. Alte cauze comune sunt consumul de anumite medicamente, de asipirină, spre exemplu. Aspirina în exces poate produce aspirină în respiraţie, medicamentele pe bază de sulfaţi cum ar fi cele se oferă pacientelor care suferă de osteoporoză”, explică directorul Spitalului Judeţean Timişoara, Raul Pătraşcu.
Sursa: Mediafax
- Procentul luat în calcul pentru indexarea pensiilor. Ministerul Muncii anunță și momentul în care se vor vira ajutoarele one-off
Ministrul Muncii, Florin Manole, a explicat că în analizele care se fac în prezent, împreună cu cei de la Casa de Pensii, se avansează o indexare a pensiilor cu un procent de 7,3%. Manole a precizat că indexarea se va face într-o singură tranșă, începând cu 1 ianuarie. Florin Manole: Ajutorul one-off va veni o … - Pensiile din noiembrie 2026 vin mai târziu pentru milioane de români: Diferența dintre cei care așteaptă poștașul și cei care primesc banii pe card
Pensionarii care primesc banii prin poștă trebuie să țină cont de calendarul lunii noiembrie: distribuirea începe luni, 2 noiembrie, deoarece prima zi a lunii cade duminică. Pentru cei care încasează pensia pe card, reperul rămâne intervalul 12–13 noiembrie. Diferența privește începutul distribuirii la domiciliu, în cadrul programului obișnuit de plată. În fiecare lună, pensiile sunt … - Cum le-a închis gura un italian celor care critică România: „De ce vizitezi România? Ca să faci ce?”
România a stârnit numeroase reacții pozitive în rândul turiștilor italieni, după ce un travel blogger a publicat pe rețelele sociale un mesaj despre prejudecățile legate de destinațiile turistice din țara noastră. Deși unii consideră că România nu are prea multe de oferit vizitatorilor, experiențele relatate de italieni arată contrariul. De la orașele istorice și castele … - Gigi Becali, despre George Simion: „Singurul defect este că e mincinos”
Gigi Becali șterge pe jos cu George Simion și îl numește mincinos. Gigi Becali desființează AUR în direct la România TV, acuzând formațiunea condusă de George Simion că urmărește interese de grup și numindu-l pe liderul partidului „mincinos”.Gigi Becali s-a revoltat, în direct la România TV, din cauza circului făcut de AUR la Arestul Central, … - Bufonul AUR fuge de presa reală în brațele influencerilor plătiți de partid și își mută cartierul general în cuibul „escrocilor” de la Camera de Comerț
Masca de „luptător anti-sistem” a lui George Simion s-a făcut țăndări, lăsând la vedere realitatea grotescă a unui bufon politic penibil, ajuns slugă cu normă întreagă la curtea oligarhului Gruia Stoica. Speriat de întrebările incomode ale jurnaliștilor pe care nu îi poate controla, președintele AUR s-a baricadat într-o bulă de propagandă ieftină: nu mai acordă …




