Știrile 60m.RO

Cancelarul Germaniei denunță „întrecerea publică” pentru înarmarea Ucrainei

Cancelarul german Olaf Scholz a criticat miercuri competiţia publică între unele ţări pentru livrarea cât mai multor arme Ucrainei, în cel mai scurt timp posibil, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Şeful guvernului de la Berlin a apreciat că această situaţie este dăunătoare pentru unitatea aliaţilor.

„Menţinem şi întărim această coeziune pregătind mai întâi deciziile în mod confidenţial şi comunicându-le abia după aceea”, a declarat el în Bundestag, camera inferioară a parlamentului federal, conform unui manuscris al discursului.

Scholz a menţionat cooperarea sa cu preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, la furnizarea de tancuri pentru Ucraina.

„Ceea ce dăunează unităţii noastre este întrecerea publică de a ne depăşi unii pe alţii în materie de tancuri, submarine, aeronave – cine cere mai mult?”, a adăugat cancelarul.

Germania se ghidează după trei linii principale

Scholz a explicat luna trecută că guvernul său s-a ghidat după trei linii principale după lansarea invaziei ruse în Ucraina, și anume să facă „orice este necesar” pentru a sprijini țara agresată, să evite o escaladare – întrucât „nu poate exista război între Rusia şi NATO” – şi, în cele din urmă, să acţioneze în coordonare cu aliaţii Germaniei, în special cu Statele Unite.

Livrarea tancurilor de luptă Leopard 2, care urmează obuzierelor, sistemelor de apărare antiaeriană şi blindatelor uşoare, se conformează acestor trei principii, a dat asigurări el.

„Obiectivul nostru este clar: Rusia nu poate să schimbe graniţele prin forţă şi să iasă basma curată”, a subliniat Scholz.

„Împreună cu aliaţii noştri, furnizăm Ucrainei tancuri de luptă pentru ca aceasta să se poată apăra. Am cântărit cu atenţie fiecare livrare de arme, în strânsă coordonare cu aliaţii noştri, începând cu America. Această abordare comună face posibilă evitarea unei escaladări a războiului”, a dat asigurări cancelarul german.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button