PoliticăȘtirile 60m.RO

Camera Deputaților a decis: Iulian Bulai (USR) nu va fi sancţionat pentru afirmațiile calomnioase la adresa partidului AUR

Iulian Bulai nu va fi primi niciun fel de sancțiune disciplinară pentru afirmațiile calomnioase la adresa Alianței pentru Unirea Românilor, se arată în punctul de vedere Comisiei juridice de care a luat act miercuri Biroul permanent al Camerei Deputaţilor. Potrivit informațiilor, Comisia susține că nu a existat nicio calomnie la adresa vreunui parlamentar şi că afirmaţiile lui Bulai ţin de libera exprimare a opiniilor şi a declaraţiilor politice, scrie Agerpres.

Mai mult decât atât, „aprecierile referitoare la un partid politic şi nu la un parlamentar nu constituie temei de sancţionare disciplinară a unui deputat sau senator, întrucât acestea nu constituie un atac la persoană, ci se înscriu între limitele dreptului la liberă exprimare a opiniilor şi a declaraţiilor politice, drept care este indispensabil pentru desfăşurarea firească a activităţii parlamentare într-un stat democratic”, se mai precizează în document.

Reamintim că pe 6 aprilie, un număr de 21 de deputaţi AUR au solicitat sancţionarea deputatului USR-PLUS Iulian Bulai pentru comportament calomnios şi injurios în şedinţa de plen din 30 martie, lucru care încalcă prevederi ale Regulamentului de funcţionare a Camerei. „ La şedinţa de dezbatere a proiectului de lege privind instituirea zilei de 10 august ca Ziua Unităţii Civice, deputatul Iulian Bulai a avut o intervenţie calomnioasă la adresa partidului Alianţa pentru Unirea Românilor, spunând că membrii acestuia sunt extremişti şi fundamentalişti”, arată documentul trimis de către deputaţii AUR la Biroul permanent al Camerei.

Back to top button