Politică

Românii nu vor în Armată! Ciucă recunoaște eșecul: Demersul nu și-a atins obiectivul

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, sâmbătă, după participarea la ceremonia comemorativă de la Mausoleul Eroilor din Mărăşeşti, județul Vrancea, că demersul Ministerului Apărării Naționale de recurtare a rezerviștilor voluntari nu și-a atins scopul. 

Întrebat despre rezultatele recrutării rezerviștilor voluntari, Ciucă a declarat că „este nevoie de mai multă comunicare și mai multă prezentare a tot ceea ce înseamnă un astfel de demers”. 

„Din discuțiile avute  -primul demers, pe primul proiect de lege, numărul a fost absolut mic față de estimările pe care le aveam. S-au produs modificările legislative în sensul motivării celor care ar putea să opteze. În momentul de față există un număr de 3-4 ori mai mare decât cel care se realizase în prima formă a legii, el nu și-a atins obiectivul și, din ceea ce am discutat, este nevoie de mai multă comunicare și mai multă prezentare a tot ceea ce înseamnă un astfel de demers, care sunt beneficiile, activitățile, modalitățile de a putea să te înscri la un astfel de statut”, a declarat Nicolae Ciucă în conferința de presă organizată la finalul evenimentului de la Mărășești. 

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button