România anului 2025 pare tot mai mult o copie rafinată a ultimelor luni din 1989. Atunci, un regim comunist intrase în panică și începea să-și spioneze, amenințe și reducă la tăcere propriii cetățeni. Astăzi, la peste trei decenii distanță, aflăm oficial că mii de români sunt ascultați pe mandate de „siguranță națională”. Pretextul este același ca în toate regimurile care se prăbușesc: poporul devine „pericol public”.
Un stat care își supraveghează oamenii în loc să-i asculte este un stat care a pierdut deja încrederea cetățenilor. Când frica ajunge la vârful puterii, ea nu mai are nevoie de argumente — ci doar de microfoane. Sub masca „apărării democrației”, asistăm la o nouă formă de poliție politică. Dosarele se fac la comandă, telefoanele devin instrumente de control, iar orice voce care critică sistemul e etichetată drept „extremistă”.
Sistemul actual, compus din aceleași partide care guvernează de 30 de ani sub alte sigle, trăiește cu spaima că românii s-au trezit. Că nu mai pot fi mințiți la nesfârșit. Că sutele de mii de tineri care pleacă, bătrânii umiliți, antreprenorii sufocați și oamenii simpli din sate nu mai acceptă să fie tratați ca dușmani în propria lor țară.
Adevărata amenințare la adresa siguranței naționale nu vine din popor, ci din interiorul unui aparat politic care și-a pierdut busola morală. Un stat care își spionează cetățenii nu e puternic — e bolnav. Iar când sistemul ajunge să se teamă de poporul său, sfârșitul lui nu mai e o chestiune de dacă, ci doar de când.
