Burnete: Privatizarea companiilor de stat ne poate apăra de pericolul rusesc. USR insistă cu același plan diabolic

Privatizarea companiilor de stat, văzută ca posibilă soluție la reducerea deficitului record, revine pe tapet. De când au intrat la guvernare, USR insistă sistematic pentru această soluție, puternic contestată de opoziție, dar și de numeroși experți. Consilierul economic al președintelui, Radu Burnete, a reluat ideea. Într-un amplu mesaj postat pe contul său de Facebook, Radu Burnete, consilier economic al lui Nicușor Dan, argumentează de ce privatizarea ar fi o idee inspirată.
Privatizarea ne poate apăra de pericolul rusesc
În viziunea lui Burnete, actualul model administrativ și economic a expirat. Reformarea include obligatoriu privatizarea companiilor deținute de stat, ca armă împotriva războiului hibrid al Rusiei.
”Singura armă veritabilă pentru a proteja România de acest asalt informațional și ideologic barbar care vine din est, dar și din interiorul nostru este să arătăm că lucrurile se pot face altfel. Suntem blocați într-un model administrativ și economic care și-a atins limitele. (…) Nu mai putem trage după noi atâtea companii de stat ineficiente. Nu mai putem.
E mare jelanie când vorbești de privatizare sau listare deși nu există altă cale. Am încercat 20 de ani să selectăm administratori independenți, autonomi și competenți. Până când mai încercăm? Nu se poate fără o participație măcar minoritară a mediului privat. Nu mai merge să digitalizăm dosare cu șină. Asta era ceva ce trebuia făcut în 2010. Acum avem nevoie să regândim administrația pentru epoca cloud și a inteligenței artificiale pe care să le folosim în interes public nu să căutăm cele mai bune rețete de pastramă”, a scris Burnete.
Avem suficient capital cât să producem un miracol
Consilierul președintelui apreciază că suntem într-un moment istoric, când avem suficient capital românesc ca să poată produce un miracol.
”Avem pentru prima dată suficient capital românesc despre care sunt convins că poate produce al doilea miracol economic după cel al aderării la UE. Zace în conturi sau în fondurile de pensii sau se duce în alte țări unde produce randamente pentru alții. Investițiile străine sunt excelente, nu mai sunt demult suficiente. Ne cocoloșim prea mult. Românii sunt ingenioși și harnici și au spirit antreprenorial, iar noi dezbatem la nesfârșit cum să plafonăm prețul la făină și curent. Nu mai bine vedem noi cum facem să avem mai multe mici afaceri la sate, cum să producem mai multe și mai bine și cu salarii mai mari ca să fie irelevant cât costă un kilogram de făină? Dacă ieșim din acest blocaj vom avea și resurse pentru cei vulnerabili și pentru a crește echitatea socială din spirit de coeziune și pentru că vrem o țară în care mai nimeni nu trăiește de la o zi la cealaltă. Și o putem avea (…)”.
Privatizarea, soluția pentru defetismul tipic românesc?
În încheierea mesajului său, Radu Burnete recomandă la mai mult curaj și asumare publică, astfel încât românii să iasă din defetism. Consilierul vede în propunerea privatizării o soluție care să le asigure și celor vulnerabili un viitor mai bun.
”Și încă un lucru. E prea mult defetism. Nimic nu merge. Nimic nu se poate. Totul e prost. Dracul e mai negru decât dracul. Chiar așa o fi? Am primit un reproș care m-a cam atins, că nu fac suficient. Că mă limitez la ceea ce este posibil astăzi. Că mă ocup de mici șantiere care oricât de importante, nu rezolvă problema fundamentală a României.
Asta m-a făcut să mă întreb care este problema fundamentală a României și în această dimineață răspunsul meu este așa: lumea se schimbă și noi refuzăm să ne schimbăm cu ea. Mereu am avut o problemă de sincronizare istorică, am fost cu câțiva pași în urmă din circumstanțe geopolitice care nu țineau de noi. Pentru prima dată blocajul este mai degrabă la noi și trebuie, trebuie să-l depășim”, conchide consilierul economic al șefului statului.