Bulgaria reduce TVA-ul pentru restaurante și servicii de catering

Parlamentul Bulgariei a aprobat miercuri iniţiativa Guvernului privind reducerea Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) pentru restaurante şi servicii de catering până la 9%, de la 20%, începând din luna iulie a acestui an. Măsura vine în ajutorul industriei ospitalităţii, grav afectată de pandemia de coronavirus, transmite Reuters.

Cota redusă de TVA, care va fi valabilă până la finele anului 2021, este văzută ca o măsură temporară de sprijin. Reducerea nu va afecta şi băuturile alcoolice vândute în restaurante şi de serviciile de catering, care vor fi supuse în continuare unei cote de TVA de 20%.

Totodată, parlamentarii bulgari au aprobat miercuri şi reducerea cotei de TVA, până la 9%, pentru cărţi, unele produse alimentare pentru sugari şi scutece, începând din luna iulie a acestui an şi până la finele anului următor.

%d blogeri au apreciat: