JUSTIȚIE

Elena Udrea și Ioana Băsescu își așteaptă condamnarea: fiica fostului președinte a fost condamnată la 5 ani de închisoare

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) ar putea da, joi, verdictul în dosarul finanțării campaniei electorale a fostului președinte Traian Băsescu. În acest dosar, Elena Udrea a fost condamnată la 8 ani de închisoare, iar Ioana Băsescu la 5 ani de închisoare. Cele două au cerut instanței încetarea procesului pentru că faptele s-ar fi prescris.

În martie 2018, procurorii DNA au pus sub sechestru un imobil din Sectorul 1 din Bucureşti, ce aparţine Elenei Udrea, în suprafaţă de 5.001 metri pătraţi, evaluat la 565.000 de euro. Măsura a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, în decizia de condamnare pe fond, prin care s-a dispus confiscarea unei sume de aproximativ două milioane de lei de la Elena Udrea, informează Antena 3 CNN.

Pe instanţa de fond, acolo unde procesul a durat şase ani, inculpaţii din dosarul finanţării campaniei electorale a lui Traian Băsescu au fost condamnaţi, după cum urmează:

  • Elena Udrea – 8 ani de închisoare;
  • Ioana Băsescu – 5 ani de închisoare;
  • Gheorghe Nastasia – 6 ani de închisoare;
  • Victor Tarhon (fost preşedinte CJ Tulcea) – 4 ani de închisoare cu suspendare;
  • Silviu Wagner (fost director Oil Terminal) – 3 ani de închisoare cu suspendare;
  • Dan Andronic – achitat.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button