Bulgaria intră pe lista galbenă
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista țărilor și teritoriilor de risc epidemiologic ridicat. Bulgaria a fost multă vreme în zona verde, dar din 29 august intră în zona galbenă, în urma creșterii incidenței şi cazurilor de infectare din ţara vecină, preferată de români pentru vacanţele la distanţe scurte şi preţuri rezonabile.
Până acum, românii puteau circula liber pe graniţa cu Bulgaria, doar cu cartea de identitate. De duminică, însă, se vor supune regulilor de zonă galbenă. Pentru vaccinaţi nu există nicio resticţie de circulaţie, dacă au trecut cel puţin 14 zile de la doza a doua.
Însă nevaccinaţii care revin din țările aflate pe lista galbenă trebuie să prezinte un test PCR, cu excepția copiilor sub 6 ani și persoanelor care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterior intrării în țară.
”Dacă ar intra pe lista galbenă ar însemna că turiștii nevaccinați ar trebui să prezinte teste PCR doar la revenirea în țară pentru evitarea carantinei.
Testele se pot efectua în stațiunea în care se află turiștii sau în multe cazuri chiar la hotel. Un test costă în medie circa 35 de euro de persoană (adult sau copii peste 6 ani împliniți). În momentul de față știm că pentru copiii sub 6 ani nu sunt necesare test sau vaccinarea la întoarcere”, explica recent Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner, o agenţie de turism.
Unele hoteluri din Bulgaria sunt pregătite să ofere testele pe loc. Altele s-au hotărât să preia o parte din costurile testelor PCR, ajungând și la 15 euro de persoană, arată consultantul în turism.
Potrivit Travel Planner, pentru finalul lunii august și septembrie mai sunt așteptați circa 250.000 de români în Bulgaria, când preţurile scad cu până la 30% şi nu mai este la fel de aglomerat.
În plus, şi vremea se anunţă frumoasă în septembrie, cu temperaturi peste medie.