Bulgaria: Guvernul de la Sofia prelungește starea de urgență până la jumătatea lunii iulie

Ministrul sănătăţii din Bulgaria, Kiril Ananiev, a anunțaț că starea de urgenţă se prelungeşte până la jumătatea lunii iulie, transmite Reuters.

Guvernul de la Sofia a început luna aceasta relaxarea restricţiilor impuse pentru combaterea epidemiei de COVID-19, dar săptămâna trecută s-au înregistrat 606 cazuri noi, cel mai grav bilanţ săptămânal de la începutul crizei. Miercuri au fost raportate încă 130 de cazuri, totalul ajungând astfel la 4.114, din care 208 de decese.

Creşterea l-a determinat pe Ananiev să reintroducă obligativitatea portului măştilor de protecţie în toate spaţiile publice închise, inclusiv în trenuri şi în autobuze.

%d blogeri au apreciat: