În București, mii de apartamente rămân fără căldură, iarnă de iarnă, ca într-un oraș abandonat. Oamenii dorm îmbrăcați, încălzesc apa pe aragaz și plătesc facturi pentru un serviciu pe care nu îl primesc. Capitala unei țări europene a ajuns să trăiască un eșec administrativ rușinos.
Regimul comunist avea, cel puțin, scuzele lui: lipsă de resurse, izolare, un sistem economic închis. Astăzi nu mai există niciuna. Suntem în Uniunea Europeană, avem acces la fonduri, la tehnologie, la expertiză. Avem bani. Ce nu avem este competență și asumare.
Rețelele de termoficare sunt vechi, sparte, pierd peste jumătate din energie, iar reparațiile se fac pompieristic, doar când avariile devin imposibil de ascuns. De ani de zile se știe problema. De ani de zile se promit soluții. Rezultatul este același: frig în case și indiferență la vârf.
Nu mai vorbim despre un accident, ci despre un sistem incapabil să asigure un serviciu de bază. Căldura nu este un moft, este o necesitate. Iar un stat care nu poate garanta acest minim nu are dreptul să ceară taxe mai mari sau răbdare infinită.
Comuniștii au picat pentru că au eșuat. Actualii administratori riscă să fie judecați la fel, dar fără nicio scuză.
