Bucureștiul a rămas fără apă caldă! Sala turbinelor din CET Grozăvești este inundată
O avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica a avut loc marți seara, anunță ELCEN București pe Facebook.
„O avarie majoră s-a produs marți, în jurul orei 18:00 pe rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica, în secțiunea deservită de CET București Vest. Acest lucru a afectat activitatea termocentralei, provocând oprirea echipamentelor aflate în funcțiune în CET București Vest din cauza pierderilor masive de apă din rețeaua de termoficare”, se arată în postarea citată.
„O a doua spărtură produsă în această seară pe rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica, în secțiunea deservită de CET Grozăvești, a condus la sistarea livrării apei de adaos din CET Grozăvești și la imposibilitatea punerii în funcțiune a echipamentelor din centrală. În acest moment, sala turbine din CET Grozăvești este inundată din cauza avariei, punând în pericol motoarele și echipamentele electrice”, mai precizează sursa citată.
Se așteaptă remedierea avariilor de către echipele Termoenergetica, astfel încât ELCEN să poată disponibiliza echipamentele aferente funcționării.