Politică

Stare de alertă în Sectorul 1. Războiul lui Clotilde Armand a generat 2.700 de tone de gunoi neridicat

Prefectura Capitalei a declarat vineri, 23 iulie, stare de alertă în Sectorul 1 pentru 30 de zile, la solicitarea lui Clotilde Armand, care susține că are nevoie de această măsură pentru a rezolva criza gunoaielor. Astfel, deșeurile vor putea fi ridicate în regim de urgență. Anunțul a fost făcut de prefectul Alin Stoica.

Primarul sectorului 1 al Capitalei, Clotilde Armand a cerut miercuri, pentru a doua oară, declararea stării de alertă în sector, din cauza munților de deșeuri de pe străzi.

Potrivit documentului transmis de Comitetul local pentru situații de urgență, în Sectorul 1 ar fi 2.700 de tone de gunoi neridicat. Este ceea ce se numește gunoi stradal. Adică orice, de la resturi de mâncare la moloz, cauciucuri uzate și crengi de copaci. Oamenii le aruncă la colțurile străzilor, iar firma de salubritate, aflată în conflict cu primăria, nu le mai ridică de la începutul lunii iunie.

Alin Stoica a explicat joi la Digi24 că în starea de alertă „se pot lua măsuri punctuale, care să rezolve amenințarea, aceasta fiind acumularea de deșeuri.

Dacă autoritatea locală nu are capacitatea și prestatorul de servicii nu-și îndeplinește atribuțiile, poate fi adusă altă entitate, poate altă firma de salubritate, care să rezolve problema, adică să ia deșeurile și să le transporte în locurile adecvate. Dar asta nu rezolva problema între autoritate și firma de salubrizare, problema contractuală. Aceasta nu se poate rezolva decât în instanță sau pe cale amiabilă”, a precizat el.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button