Brâncuși, dragostea mea! Celebrarea unui geniu într-un spectacol aniversar pe scena Teatrului Dramaturgilor Români

Astăzi, la aniversarea a 146 de ani de la nașterea lui Brâncuși, românul care a rămas un reper al culturii internaționale, putem spune că, deși pâmântul României nu s-a mai bucurat de binecuvântarea unui geniu similar, ne-a fost hărăzită bucuria de rememora această binecuvântare.

Talentul lui Brâncuși a fost un dar pe care l-a primit de la Dumnezeu. Ceea ce a ales să facă Brâncuși cu talentul său este darul său pentru România.

Aniversarea de anul acesta a marelui sculptor a fost marcată printr-un spectacol organizat de către Teatrul Dramaturigilor Români.

Brâncuși, dragostea mea! este singurul spectacol național care amintește despre darul pe care Brâncuși l-a făcut României.

Inspirat de cartea cu același nume a Claudiei Motea, tradusă și publicată în zece limbi, acest spectacol multimedia aduce în prim plan marile iubiri ale lui Brâncuși, femei celebre care i-au fost muze: Margit Pogany, Maria Tănase, Eileen Lane, Peggy Gugenheim, Madame Leonie Ricou, Maria Bonaparte, Cella Delavrancea, Baroneasa Renee Irana Frachon și Milița Petrașcu.

Toate cele nouă personaje feminine sunt interpretate de actrița Claudia Motea. Grație talentului de care dă dovadă reușește crearea unei întregi pleiade de personaje și tipologii, într-un spectacol căruia îi pot fi atribuite caracteristicile unicității.

Nu putem să-l ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre el rămâne important, spunea Brâncuși.

Statul român avea să-i ofere în anul 1903, prima comandă a unui monument public. Este vorba despre bustul generalului medic Carol Davila. Bustul a fost comandat de un consiliu format de fostul profesor al lui Brâncuși, Dimitrie Gerota, pentru a-l ajuta pe artist să-și plătească drumul până la Paris.

După terminarea lucrării, recepția nu s-a desfășurat sub cele mai bune auspicii, diferite persoane din consiliu având opinii diferite asupra dimensiunilor lucrării.

Acesta a fost momentul în care Brâncuși a plecat din sala de ședințe, spre mirarea tuturor, fără a primi a doua jumătate a banilor necesari plecării sale spre Franța, horărând să parcurgă pe jos drumul către Paris.

Avea să vorbească mai târziu despre acest moment, spunând că: ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câțiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine și pe care simțeam că crește, an de an și de câțiva în rând, a izbucnit năvalnic și nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar spre marea panică și spaimă a doctorului Gerota, de față… și dus am fost, pomenind de mama lor.

Citește în continuare pe blogul lui Ciprian Demeter