Borfașii din presă, disperați că țara se reformează. Patronii lor corupți nu vor mai fi intangibili
Agitația din ultimele zile dintr-o parte a presei spune totul. Pe măsură ce reformele încep să atingă zone până acum protejate, trompetele mediatice ale sistemului reacționează isteric. Nu din grijă pentru democrație sau „libertatea presei”, ci din frică pură: patronii lor, obișnuiți ani la rând să fie intangibili, riscă în sfârșit să răspundă pentru faptele lor.
Ani de zile, o parte a presei a funcționat ca un scut pentru corupție. Jurnaliști transformați în mercenari de opinie au spălat dosare, au intimidat magistrați incomozi, au linșat public orice tentativă de reformă și au prezentat hoția drept „abuz al statului”. În realitate, nu apărau interesul public, ci interesele financiare și penale ale patronilor care le plăteau salariile.
Acum, când se vorbește tot mai clar despre reașezarea instituțiilor, despre anchete reale și despre sfârșitul imunității de castă, aceiași „formatori de opinie” urlă despre dictatură, cenzură și sfârșitul democrației. Este un reflex clasic al sistemului: când nu mai poate controla jocul din umbră, încearcă să sperie publicul.
Disperarea vine dintr-un motiv simplu. Reformele nu mai ocolesc presa coruptă și rețelele de influență care au prosperat în jurul ei. Publicitatea de stat, contractele mascate, șantajul mediatic și protecția politică nu mai sunt garanții de supraviețuire. Patronii care se credeau mai presus de lege descoperă că numele lor pot ajunge, în sfârșit, pe masa procurorilor.
Pentru prima dată după mult timp, narativul nu mai este controlat exclusiv de cei care urlă cel mai tare la televizor. Publicul vede legăturile, înțelege mizele și începe să distingă între jurnalism și propagandă plătită. De aici furia, de aici campaniile agresive, de aici atacurile concertate împotriva oricărei schimbări.
Borfașii din presă nu apără libertatea de exprimare, ci libertatea de a fura și de a proteja hoția. Iar spaima lor este semnul cel mai clar că ceva, în sfârșit, se schimbă. Când propaganda intră în panică, înseamnă că sistemul care a hrănit-o începe să se prăbușească.
