Boloș are apucături de milițian. Cine să fie turnătorii?
Ce credeți că le-a mai trecut prin cap guvernanților în lupta lor neputincioasă cu evaziunea fiscală?
Ministrul Finanțelor Publice, PNL-istul Marcel Boloș, de pildă, vrea să dea liber la turnătorii. Românii care denunţă ar urma să primească o parte din valoarea așa-numitei fraude.
Marcel Boloş: „Ne gandim să fie un procent din fapta şi din contravaloarea faptei de evaziune pentru că e, până la urmă, e meritul persoanei care a constatat. Dacă sunt mai multe persoane care sesizează aceeaşi faptă, ne putem gândi şi la un sistem de stimulare proporţională.”
Declarația lui Boloș a stârnit reacții ironice.
„Chestia e că mulți din marii evazioniști sunt deja turnători pe felie cu junta militară. În rest, ce să mai comentăm, Boloș are mentalitate de milițian”, spune economistul Bogdan Glăvan.
Tot Glăvan notează ironic:
„Parca vad cum fiecare cetățean va trebui să depună o declarație rectificativa:
– câți lei a făcut evaziune + amendă;
– câți lei trebuie să primească pentru turnătoriile efectuate”.