Trenul de aterizare al unui Boeing a cedat pe Aeroportul Băneasa

Un avion Boeing 767 care aparține companiei Omni Air a rămas pe pista Aeroportului Băneasa, după ce trenul principal de aterizare din partea stângă a suferit avarii la aterizare, relatează boardingpass.ro.
La bordul avionului care venea din Kabul, Afganistan, se aflau 84 de oameni, printre care și militari americani, care au fost debarcați în siguranță pe tobogane.
Avionul, înmatriculat N423AX, a aterizat la ora 14:55 pe Aeroportul Băneasa după un zbor de 5 ore și jumătate de la Kabul, Afghanistan.
După realimentare, aeronava urma să decoleze spre Washington DC, în Statele Unite.
„Un avion care făcea o cursă cu regim special, la aterizare a avut probleme cu trenul principal, aşa că a blocat pista. Au fost 84 de pasageri evacuaţi în siguranţă. Echipajele de pompieri şi ambulanţa au fost prezente, nu a fost nevoie de intervenţie. Acum investighează cei de la AIAS (Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile)”, a declarat Valentin Iordache, purtător de cuvânt la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.
Sursa: Mediafax
- Miros de cătușe! Baronul Thuma e fiert: Procurorii EPPO au ridicat laptopuri și documente de la CJ Ilfov și Spitalul Județean
Parchetul European a deschis un dosar in rem privind o posibilă fraudă cu fonduri europene, într-un proiect de 4 milioane de euro pentru achiziția de materiale medicale destinate combaterii infecțiilor nosocomiale. Procurorii nu au pus oficial nicio persoană sub acuzare. Percheziții la CJ Ilfov și Spitalul Județean Ilfov EPPO a făcut marți, 21 iulie, șapte … - Caracatița de la Asociația Nr. 12 Brazdă din Craiova: Delapidări iertate de viceprimarul Păloiu, contracte cu dedicație și protecția politică a banului public
O rețea complexă de interese financiare, contracte direcționate către firme de casă și infracțiuni economice mușamalizate pare să fi pus stăpânire pe Asociația de Proprietari Nr. 12 Brazdă din Craiova. Sub umbrela protectoare a unor figuri politice locale de prim rang, conducerea asociației, reprezentată de președinta Doru Mihaela Lavinia și administratorul Cerban Daiana, jonglează cu … - România riscă un nou șoc la pompă. Blocajul exporturilor de țiței din Kazahstan poate împinge motorina spre 11 lei/litru
Începând cu 21 iulie 2026, livrările de țiței prin sistemul Caspian Pipeline Consortium (CPC), către terminalul de la Novorossiisk, au fost întrerupte. Deși situația poate părea rezultatul unei decizii politice, realitatea este diferită: Kazahstanul nu a suspendat exporturile, ci terminalul CPC a încetat să mai primească țiței după atacurile repetate asupra petrolierelelor din Marea Neagră. … - Spălătoria CAB a anulat pe motiv de prescriere și condamnarea de 5 ani de închisoare pentru Sorin Blejnar, fostul șef al ANAF
Curtea de Apel Bucureşti a dispus anularea unei condamnări de 5 ani închisoare primită de fostul şef al ANAF Sorin Blejnar în anul 2019 pentru trafic de influenţă, motivul invocat de judecători fiind faptul că faptele s-au prescris, transmite Agerpres. În mai 2019, Sorin Blejnar a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare … - Trecutul nu se uită și nu se șterge: Marcel Ciolacu, surprins la cafea în Italia cu fugarul Ionel Arsene
Statul român îl consideră pe Ionuț Arsene în continuare fugar. Acesta se află în continuare pe lista urmăriților internaționali ai Poliției Române. Fostul premier și actualul lider al CJ Buzău, Marcel Ciolacu, a fost fotografiat pe terasa unui hotel de lux din Italia împreună cu fostul șef al CJ Neamț, Ionuț Arsene. Pozele cu cei …




