Politică

Bodog, dat pe mâna DNA

Fostul ministru PSD al Sănătăţii Florian Bodog poate fi urmărit penal în dosarul în care este suspectat de abuz în serviciu, fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce plenul Senatului a avizat solicitarea DNA în acest sens.

S-au înregistrat 98 de voturi ”pentru”, 24 de voturi ”împotrivă” şi o abţinere.

DNA a solicitat avizul Senatului pentru urmărirea penală a fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, fiind a doua oară când o astfel de solicitare îl vizează pe acesta.

Fostul ministru este suspectat de abuz în serviciu, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Conform procurorilor, acesta ar fi acţionat în mod direct pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract şi ar fi semnat în locul persoanei respective o serie de acte.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button