Banca Naţională a României nu are atribuţii în privinţa practicilor de comercializare a produselor bancare către consumatori, acestea revenind Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), susţine Cristian Bichi, consilier guvernator, Cancelaria BNR.
„În România, legea oferă competenţe pe linia apărării intereselor consumatorilor de servicii financiare Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), competenţe care corespund în mare măsură dimensiunii de supraveghere comportamentală bancară. Banca centrală nu are cum să se implice într-o astfel de activitate, exercitată deja de ANPC, întrucât ea nu dispune de autoritate legală în domeniul respectiv. În ceea ce priveşte actualele dispute dintre băncile sancţionate şi ANPC privind modul de calcul corect al ratelor la creditele pe termen mediu şi lung, acestea urmează a fi rezolvate de instanţele judecătoreşti, întrucât sancţiunile unei autorităţi de supraveghere (fie aceasta BNR sau ANPC) sunt supuse controlului jurisdicţional. Este însă necesară o rezolvare grabnică a aspectelor în discuţie, pentru a se preveni deteriorarea încrederii publicului în instituţiile statului român”, scrie Bichi, în articolul „BNR nu are atribuţii de protecţie a consumatorilor bancari”, publicat pe blogul OpiniiBNR.ro.
El susţine că sancţiunile aplicate recent de ANPC unui număr însemnat de instituţii de credit au adus în discuţia publică subiectul protecţiei consumatorilor bancari. Cristian Bichi afirmă că este un moment propice de a explica, din nou, care sunt diferenţele dintre supravegherea prudenţială şi cea comportamentală şi faptul că banca centrală nu are atribuţii în privinţa practicilor de comercializare a produselor bancare către consumatori, acestea revenind ANPC.
„În comunicatele sale de presă din 16 şi 25 mai 2023, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) susţine că a identificat practici comerciale înşelătoare săvârşite de un număr de 19 instituţii bancare ‘cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principal de rambursat şi 75% dobândă. Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau preponderent dobândă’. În consecinţă, ANPC a sancţionat băncile în cauză cu amendă şi a emis ordine prin care s-a solicitat acestora ‘emiterea unor noi grafice de rambursare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale pe întreaga perioadă de creditare în raport cu dobânda aferentă creditului’ (sic!)”, se spune în articol.
Potrivit sursei citate, decizia ANPC a generat controverse puternice. Asociaţia Română a Băncilor (ARB) a emis un comunicat în care se menţionează că informaţiile eronate lansate în spaţiul public, care cataloghează drept „practici comerciale înşelătoare” o metodă legală de calcul a dobânzii folosită în toată lumea ridică semne de întrebare legate de profesionalismul unor angajaţi ai ANPC.
„Pentru CEC Bank, o bancă cu capital de stat, ‘controlul a fost făcut pe repede înainte, iar vinovatul se pare ca era deja cunoscut înainte de finalizarea investigaţiei’. La rândul lor, câţiva analişti economici au intervenit în dezbatere precizând că este imposibil matematic să generezi un tabel de rambursare în care principalul şi dobânda să curgă în mod egal. În fine, cireaşa de pe tort în toată această poveste este reprezentată de faptul că măsura ANPC a fost criticată şi de un funcţionar al acestei autorităţi care a ţinut să menţioneze că rambursarea creditului în rate egale (anuităţi) este legală şi că emiterea de noi grafice de rambursare în conformitate cu cele solicitate prin ordinele ANPC ar fi ‘vădit abuzivă şi fără fundament’. Prin urmare, aşa cum titrează presa română, ne aflăm în mijlocul unui adevărat scandal, ce urmează a fi tranşat definitiv de către instanţele judecătoreşti, într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat”, spune Cristian Bichi.
BNR, „victimă colaterală”
Autorul consideră că BNR este o victimă colaterală a scandalului, iar modul în care sunt prezentate faptele de unele canale mass-media îi aduce la prejudicii de imagine.
„Cum ar putea fi altfel, pentru a da doar un exemplu, atât timp cât pe diferite posturi de televiziune băncile sunt acuzate de ‘practici comerciale incorecte’, pe fundal fiind difuzate imagini ale clădirii sediului central al BNR sau ale guvernatorului BNR, asta când nu sunt făcute acuze directe cum că banca centrală nu a dat atenţie practicilor comerciale ale băncilor. În această ultimă privinţă, este reprezentativă prestaţia unui moderator care ţine să sublinieze că de reglementarea băncilor se ocupă BNR, sfârşind prin a întreba inchizitorial dacă această autoritate ştie sau nu de ‘neregulile descoperite de ANPC’ şi ‘dacă acest abuz nu este făcut cu acordul BNR’? Reacţia interlocutorului la interogaţia respectivă este afirmativă: ‘Absolut da’. Opinii asemănătoare pot fi identificate şi în cazul altor canale de comunicare. Răspunsul la astfel de afirmaţii, făcute în necunoştinţă de cauză, este că BNR se ocupă într-adevăr cu reglementarea băncilor, dar atribuţiile sale în acest domeniu ţin de aspectele de prudenţă bancară şi nu de cele legate de conduita în afaceri a băncilor în relaţia cu consumatorii care revin ANPC. Ori, aspectele sesizate de ANPC în situaţia de faţă sunt clar în curtea acestei autorităţi”, scrie Cristian Bichi.
Potrivit autorului, realităţile descrise mai sus arată că este necesar să fie explicat publicului larg care este diferenţa dintre supravegherea prudenţială şi supravegherea comportamentală. El susţine că un astfel de demers a mai fost întreprins de către banca centrală, un articol detaliat privind cele două dimensiuni ale supravegherii bancare fiind publicat pe site-ul www.opiniibnr.ro, în luna februarie 2018.
Ce supraveghează BNR de fapt
Astfel, reglementarea în sectorul bancar urmăreşte două mari obiective: menţinerea stabilităţii şi încrederii în sistemul bancar; respectarea de către bănci a obligaţiilor lor profesionale faţă de clienţi în vederea protejării utilizatorilor de servicii bancare. Acestor obiective le corespund în practică două tipuri de supraveghere: supravegherea de prudenţă bancară (prudenţială) şi supravegherea comportamentală (a conduitei).
Supravegherea prudenţială bancară urmăreşte asigurarea stabilităţii sistemului bancar şi a instituţiilor bancare individuale. Ea este necesară datorită rolului important jucat de bănci într-o economie naţională şi posibilităţii generării de către acestea a riscului de sistem (sistemic), fapt ce determină ca stabilitatea sistemului bancar să fie recunoscută ca o problemă de interes public.
Cristian Bichi precizează că riscul sistemic reprezintă posibilitatea ca problemele majore ale unei instituţii bancare să ducă la o criză a întregului sistem bancar cu efecte negative asupra economiei reale. Protecţia împotriva riscului de sistem se obţine prin emiterea de către autorităţile naţionale competente de reglementări prudenţiale aplicabile instituţiilor bancare, ce urmăresc reducerea riscurilor asumate de acestea. Astfel de reguli se referă la activităţi permise băncilor, cerinţe de capital minim şi de solvabilitate (care să permită absorbirea pierderilor), cerinţe de lichiditate, expuneri mari, pentru a menţiona doar câteva dintre acestea.
În plus, autorităţile competente verifică dacă băncile respectă normele prudenţiale şi iau măsuri corective acolo unde este cazul, de la formularea de recomandări până la aplicarea de sancţiuni.
Prin acest mecanism care se concentrează asupra solvabilităţii şi lichidităţii băncilor, se urmăreşte menţinerea stabilităţii financiare a fiecărei instituţii în parte în vederea protejării intereselor creditorilor/deponenţilor lor şi a menţinerii stabilităţii întregului sistem bancar. De subliniat că supravegherea prudenţială asigură indirect protecţie consumatorilor (deponenţilor), întrucât prin menţinerea solvabilităţii băncilor vor fi evitate pierderile generate de falimentele bancare.
