Comisia lansează o platformă de cooperare globală pentru combaterea defrișărilor

Noua platformă lansată astăzi reunește un număr mare de părți interesate și expertiză — statele membre ale UE, cele mai importante ONG-uri din domeniul protecției pădurilor, organizații industriale și internaționale și țări din afara Europei.
Platforma se dorește a fi un forum de promovare a schimburilor între părțile interesate, pentru a construi alianțe, a determina și a împărtăși angajamente de a reduce în mod semnificativ defrișările.
„Pădurile sunt indispensabile pentru bunăstarea tuturor locuitorilor de pe Pământ și, cu toate acestea, le pierdem într-un ritm alarmant. UE este hotărâtă să acționeze pentru a schimba acest curs, utilizând toate instrumentele de care dispune pentru a contribui la protejarea pădurilor lumii. Dar nu putem îndeplini singuri acest obiectiv. Sper că această platformă a celor mai relevanți actori va fi un catalizator excelent pentru cooperarea în vederea stopării și a inversării tendinței de defrișare”, a declarat comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sintevičius.
În plus, platforma este menită să servească drept instrument de elaborare a politicilor, din care Comisia să se informeze pe parcursul lucrărilor sale cu privire la o propunere legislativă de reducere la minimum a riscului de despădurire asociat cu produse vândute pe piața UE, planificată pentru al doilea trimestru al anului 2021.
Acest angajament a fost asumat în Pactul verde european, în Strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2030, în Strategia „De la fermă la consumator și în Comunicarea privind intensificarea acțiunilor UE împotriva defrișărilor și a degradării pădurilor.
În cursul lunii septembrie a fost lansată o consultare publică, care se va desfășura până la 10 decembrie 2020.
Defrișările constituie o sursă majoră de emisii de gaze cu efect de seră care cauzează încălzirea globală și un factor care contribuie la extincția animalelor și a plantelor.
Sursa: Euractiv
- Falsurile din DSVSA Timiș care au dezinformat Bruxelles-ul. Focare de PMR, închise fictiv în sisteme informatice în timp ce virusul se propaga prin camioane
Sistemul sanitar-veterinar din România se confruntă cu acuzații de fraudă instituțională și fals în declarații oficiale transmise direct Uniunii Europene. În timp ce dosarele de licitație pentru Circumscripțiile Sanitare Veterinare de Asistență (CSV) sunt evaluate, detalii majore arată cum oficiali din județul Timiș ar fi raportat stingerea fictivă a focarelor de Pestă a Micilor Rumegătoare … - Jaful PNRR cu „baterii descărcate”. Cum decontează MIPE, la nivel național, sisteme de stocare neconforme pe baza unor falsuri grosolane
O investigație scoate la iveală un mecanism prin care fondurile europene din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sunt fraudate cu complicitatea, sau cel puțin din neglijența crasă, a autorităților statului. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a decontat, la nivel național, sisteme fotovoltaice echipate cu baterii care nu respectă cerințele tehnice minime obligatorii impuse … - Contracte de milioane și suspiciuni de culise: miza uriașă din spatele războiului firmelor de pază de la Metrorex
Cine face afaceri cu statul are garantat succesul! Nu degeaba mai tot românul aleargă fie după angajare la stat, fie după contracte cu cel care deține cel mai sigur buget din această parte de lume. Un exemplu grăitor este cel al firmelor care asigură în prezent „securitatea” în subteran, la metrou. Lăsăm la o parte … - Un medic intră în greva foamei în fața DNA Timișoara
De ce intru în greva foamei în fața DNA Timișoara „Numele meu este Dr. Mihaela Cuțui. Sunt medic stomatolog, fost vicepreședinte al Colegiului Medicilor Stomatologi Timiș și avertizor de integritate conform Legii nr. 361/2022,recunoscută și prin instanță. După mai mulți ani de procese,sesizări, avertizări de integritate și demersuri instituționale, după ultima discuție cu dl.procuror -șef … - Caracatița de la vârful Crucii Roșii. Cum a ajuns un fost șef IGSU, rămas fără certificat de securitate și asociat cu penali, să dicteze în organizația umanitară
După dezvăluirile publicate recent de Anchetatorii.ro despre filiala Crucii Roșii Giurgiu și influența turnătorului Marian Măcelaru — dovedit cu decizie definitivă a CNSAS drept colaborator al Securității — ramificațiile rețelei ies la suprafață tocmai la București. Caracatița lui Măcelaru și-a întins tentaculele până la cel mai înalt nivel al organizației naționale. Omul impus de Măcelaru în funcția …




